Obiceiuri și tradiții de Sfântul Alexandru. Rugăciunea făcătoare de minuni la Sfântul Alexandru

.

Sfântul Alexandru, considerat de către Biserică și protectorul omenirii, este sărbătorit în fiecare an pe data de 30 august. Care sunt obiceiurile și tradițiile în ziua de sărbătoare, dar și ce rugăciune să faci de Sf. Alexandru pentru a-ți merge bine. Rugăciunea făcătoare de minuni la Sfântul Alexandru ajută orice credincios, mai ales dacă este spusă astăzi, de ziua Sfântului Alexandru.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Sfântul Alexandru a trăit în secolul al IV-lea, timp în care a fost ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizantinului, iar ulterior a fost numit patriarh în locul acestuia. Sfântul Alexandru a fost trimis de către Patriarhul Mitrofan să participe la Sinodul I ecumenic de la Niceea cu scopul de a apăra dreapta credința de Arie.


Imediat cum Sf. Alexandru s-a întors la Constantinopol, în fața Patriarhului Mitrofan s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că se apropie sfârșitul și poruncindu-i să îl lase după EL pe Alexandru ca Patriarh. Îngerul Domnului a zis: După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău’, conform crestinortodox.ro .

Patriarhul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Sfântul Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfânt’.


În calitate de Patriarh, Sfântul Alexandru a dus o luptă extrem de grea cu adepții ereziei ariene și cu filosofii.

Citește și: De ce se spune Amin la finalul unei rugăciuni și ce înseamnă

Citește și: Antonia, primul pictorial alături de fiica ei, Maya:„Nu a fost ușor să fiu implicată de la distanță în viața ei/ EXCLUSIV

Citeste si: Ulei de parafină. Ce beneficii are și cum să îl folosești pentru ten și păr

Sfântul Alexandru – Tradiții și obiceiuri

În această zi de sărbătoare, se spune că nu este bine să îți vorbești aproapele de rău;

Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți de soartă;

În această zi, creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea Sfântului Alexandru.

Rugăciunea Sfântului Alexandru

Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limbă filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!’


Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Alexandru

Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare.

Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată?


Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse.

Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tău (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu. Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta.


Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul.

Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele).

Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!’


Rugăciunea făcătoare de minuni la Sfântul Alexandru

„Tu ești cel ce cu îndrăzneală păzești turma lui Hristos de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți. Și pe cei ce scapă sub adăpostirea ta îi aperi de năvălirea lor, Alexandre preafericite. Și pe noi, care suntem înviforați de gânduri și de lucruri necuvioase, izbăvește-ne!


Nu ne pricepem de unde să începem a-ți aduce laudă ție, părinte. Că, aducându-ne aminte de smerenia și de faptele tale cele minunate, ne spăimântăm!

Izbăvește-ne, părinte, cu rugăciunile tale! Ca și pe turma ta, de erezia lui Arie. Auzi-ne, preacuvioase, precum ascultând pe împăratul, ai rușinat pe filosoful cel mincinos. Dă-ne mâna de ajutor, Sfinte Alexandre, precum ai dat și părinților la sobor împotriva lui Arie.

Tu ești păstorul cel bun, Alexandre ierarhe, care turma ta ai povățuit-o către pășune duhovnicească. Și din izvorul raiului ai adăpat-o pe dânsa.


O, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al bătrâneților, întreaga
înțelepciune a povățuirii tinerilor, povățuitorul pruncilor, laudă a tot
poporul și cununa Bisericii, pe tine te lăudăm! Căci minunată s-a
arătat viața ta pe pământ. Din vremea tinereților tale ai iubit pe
Domnul mai mult decât orice pe lume. De împresurările diavolești ai
izbăvit pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale și cu râurile sudorilor
tale ai stins mulțimea zeilor păgâni.

Dăruieşte-ne vindecări neputințelor noastre, sfinte ierarhe! Arată-ne minune dumnezeiască, fericite, nouă, celor ce alergăm la tine cu căldură. Izbăveşte-ne de tot necazul și năvălirea.

O, păstorule prea bun, cu umilință dintru adâncul inimii ne rugăm: auzi-ne pe noi care, aducând această puțină rugăciune din învăpăierea sufletelor noastre, cădem către tine; fii mijlocitor către Preamilostivul Dumnezeu ca să stingă cugetele viclene ale vrăjmașilor noștri și să ne izbăvească de toată nevoia și necazul care tulbură odihna și liniștea vieții noastre. Amin.’