Un pacient infectat cu coronavirus, internat la Spitalul Victor Babeș din București, scuipă medicii care îl tratează: ”Nu ne vom lăsa să fim batjocoriți de cei pe care încercăm să îi salvăm de la moarte”

 Stamen Diana
.

Situație neașteptată la Spitalul Victor Babeș din București. Un pacient infectat cu coronavirus își scoate masca și scuipă în prezența cadrelor medicale.

Unul dintre pacienții internați la Spitalul Victor Babeș din Capitală face niște gesturi total șocante, iar comportamentul lui este de neimaginat. Bărbatul testat pozitiv cu COVID-19 își scoate masca de protecție și scuipă, tușește în prezența medicilor.

'Gestul este unul care nu își găsește explicația. Comportamentul nu e anormal, dar e un comportament care însă ne va face pe noi, corp medical, să depunem o plângere după ce acest pacient va ieși bine, pe picioare, sănătos și vesel. Voi face plângerea public.', a declarat Ioan Emilian Imbri, managerul Spitalului 'Victor Babeș', din București, luni seara.

De fiecare dată când medicii merg să vadă starea bărbatului testat pozitiv cu COVID-19, acesta își dă masca jos și tușește intenționat către ei. Este de necrezut că asta se întâmplă într-un spital din București, unde doctorii fac sacrificii și își pun sănătatea în pericol pentru a salva vieți.

Este de neimaginat că un pacient infectat cu coronavirus scuipă și tușește intenționat spre cadrele medicale, care încearcă să-l facă bine. Comportamentul bărbatului este de neiertat, iar acesta va fi sancționat atunci când va fi externat.

Citește și: Studiu realizat de cercetători: Cum a ajuns virusul COVID-19 în România

'Eu mă bucur că am reușit să transmit un mesaj celor care cred că dacă se comportă așa ne ajută sau se ajută. Indiferent cât vom fi de blamați niciodată nu ne vom lăsa să fim batjocoriți de cei pe care încercăm să îi salvăm de la moarte. Dacă cumva au o astfel de gândire să încerce să și-o înfrâneze. Noi avem familiile noastre și fricile noastre. A face bine cu forța este îngrozitor de greu', a mai spus Imbri, la Antena3.

Conform Oanei Zamfir, pacientul care are un comportament ieșit din comun a venit din Israel și este acela care a ascuns că a călătorit.

FOTO: pixabay.com

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton