Palatul Cotroceni a fost iluminat în culorile drapelului italian, în semn de solidaritate cu poporul greu încercat în această perioadă din pricina coronavirusului.
Președintele Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică cu președintele italian Sergio Mattarella, în cadrul discuției fiind abordată criza epidemiologică generată de COVID-19.
„Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de solidaritate poporului italian, atât de puternic afectat de pandemie, condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești, precum și urări de însănătoșire grabnică celor afectați de acest virus. Președintele României a subliniat că țara noastră este alături de autoritățile italiene în eforturile pe care le fac în această perioadă și de întregul popor italian, greu încercat”, a transmis șeful statului, potrivit Administrației Prezidențiale.
Totodată, șeful statului a oferit asigurări cu privire la disponibilitatea deplină a țării noastre de colaborare, în vederea identificării unor soluții și măsuri pentru gestionarea actualei crize, dar și pentru relansarea economică după rezolvarea crizei sanitare.
Relația bilaterală dintre România și Italia este excelentă
„Președintele României a subliniat că relația bilaterală dintre cele două state este excelentă, bazată pe un Parteneriat Strategic în vigoare de peste două decenii, și că Italia, de-a lungul anilor, a adoptat cea mai mare comunitate românească din afara granițelor țării, care îndură astăzi, alături de italieni, efectele acestei crize grave. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat faptul că numeroși cetățeni români lucrează în structurile sanitare din zonele cele mai expuse din Italia, contribuind la efortul comun de a alina suferințele celor afectați”, se arată în aceeași declarație.
Iohannis a avut grijă să-i prezinte președintelui Mattarella măsurile adoptate de autoritățile române ce vizează identificarea și tratarea persoanelor bolnave de coronavirus, precum și pentru prevenirea transmiterii COVID-19.
Iohannis: „Pandemia COVID-19 reprezintă o provocare la adresa întregii Uniuni Europene”
„Președintele Klaus Iohannis a apreciat că pandemia COVID-19 reprezintă o provocare la adresa întregii Uniuni Europene și că, în aceste momente dificile, solidaritatea și responsabilitatea statelor membre reprezintă cheia depășirii ei. De asemenea, Președintele României a exprimat încrederea că doar printr-un răspuns coordonat comun al statelor membre și al instituțiilor europene se va reuși protejarea sănătății cetățenilor, asigurarea unui climat de securitate și stabilitate, precum și generarea forței economice de care țările Uniunii au nevoie pentru a depăși acest moment foarte dificil”.
Astfel, în semn de solidaritate cu Italia, Administrația Prezidențială a luat decizia de a ilumina Palatul Cotroceni în culorile drapelului italian, joi seara.
Sursa foto: Twitter, Facebook