Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut eliberarea lui Gheorghe Dincă, în schimbul sumei de un milion de euro. Gheorghe Dincă, pe care opinia publică l-a numit „monstrul din Caracal”, este închis din anul 2019, la Penitenciarul Craiova, după ce a fost acuzat de uciderea Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu. Acum, se pare că părinții celei dintâi ar fi cerut achitarea acestuia!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Spynews.ro ro scrie că a obținut documente din celebrul „Dosar Caracal’, din care rezultă, printre altele, că părinții Alexandrei Măceșanu au cerut un milion de euro și eliberarea lui Gheorghe Dincă, cel acuzat că le-a ucis fiica. Bărbatul, numit de opinia publică „monstrul din Caracal', a fost condamnat anul trecut la 30 de ani de închisoare.
Potrivit sursei citate, pe lângă achitarea lui Gheorghe Dincă, în schimbul sumei de un milion de euro, părinții Alexandrei Măceșanu ar mai fi făcut un gest neașteptat. Pentru a obține eliberarea bărbatului, aceștia ar fi solicitat și anularea certificatului de deces emis pe numele fiicei lor. Vezi imaginile AICI.
Citește și: Fiul lui Gheorghe Dincă a bătut o echipă de jurnaliști: ‘S-a întors și a început să lovească’
Citește și: Gheorghe Dincă a avut un complice când a violat-o pe Luiza Melencu. Suspectul a fost reținut
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut eliberarea lui Gheorghe Dincă, în schimbul sumei de un milion de euro
Vă amintim că, în plin proces, mama Alexandrei Măceșanu spunea, extrem de îndurerată, că fiica ei ar fi încă în viață. Tot atunci, ea îl numea pe Gheorghe Dincă „senil’.
„Copilul meu nu este mort. Dincă este prea senil. Nu lua fetele ăstea să le omoare. Ei vor să dovedească faptul că Dincă este un criminal, dar Dincă nu este un criminal. Ei se grăbesc să le declare pe fete moarte. Instinctul meu de mamă îmi spune că fata trăiește’, declara mama Alexandrei Măceșanu, la acea vreme.
Ce n-a menționat femeia, însă, în fața camerelor, e că că a cerut un milion de euro în documentul în care cerea achitarea criminalului.
Cu toate că părinții Alexandrei Măceșanu au cerut achitarea lui Gheorghe Dincă, el a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare. Acesta a fost acuzat de uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu, dar și incinerarea cadavrelor victimelor, mai scrie sursa menționată.
Alexandra Măceşanu avea 15 ani, iar Luiza Melencu 18 ani, când au fost ucise de Gheorghe Dincă
Alexandra Măceşanu avea doar 15 ani. Pe 24 iulie 2019, ea a plecat de acasă spre Caracal, ca să se întâlnească cu un prieten, și a dispărut fără urmă. A doua zi, Alexandra a sunat la 112 din casa lui Gheorghe Dincă.
Anchetatorii au așteptat până dimineața ca să intre în curtea lui Dincă. După ce au găsit acolo un butoi metalic, iar sub el, cenușă și fragmente de oase umane calcinate, au anunţat că Alexandra a fost ucisă. Anchetatorii au presupus că fata de numai 15 ani a fost incinerată complet într-un butoi pentru topit smoală în curtea lui Gheorghe Dincă.
Cazul ei a adus în atenţie dispariţia Luizei Melencu, o tânără de 18 ani care fusese văzută ultima oară tot în Caracal, pe 14 aprilie 2019. Gheorghe Dincă a povestit, în interviul pentru Gândul, ce s-a întâmplat în curtea sa, încă din dimineața descinderii întârziate pe care polițiștii și procurorii au făcut-o în locuința sa din Caracal după apelul disperat al Alexandrei Măceşanu la 112.
Gheorghe Dincă neagă că ar fi ucis-o pe Alexandra Măceșanu
Gheorghe Dincă neagă că ar fi ucis-o pe Alexandra și descrie o serie de presupuse torturi la care ar fi fost supus pentru a recunoaște atât uciderea Alexandrei, cât pe cea a unei alte fete dispărute, Luiza Melencu, despre care se presupune că ar fi fost răpită, violată și omorâtă în același mod ca și adolescenta de 15 ani.
„S-a mers pe măsluire. Toate probele din dosar, văzute de oamenii de ştiinţă şi specialişti, duc că nu există probe şi eu nu am săvârşit acele orori.
Am două capete de acuzare, sunt acuzat de două omoruri, de două profanări de cadavre, de două traficări de persoane, de două violuri. Din tot ce s-a întâmplat, tot ce s-a întîmplat este un viol. Pentru că persoana respectivă, care i-am plătit … pe Alexandra. Este adevărat. Pentru că m-a scos din minţi şi nici nu a vrut să restituie banii şi nici să presteze …treaba a degenerat şi atunci am luat-o cu forţa. Recunosc şi indiferent ce ar fi, asta aşa s-a întâmplat„, spuneaGheorghe Dincă, pentru Gândul.
FOTO: Arhivă VIVA!