Pensiile cresc de la 1 ianuarie 2025 și acesta nu este un zvon, ci un anunț oficial făcut de ministrul Muncii, Bucura Oprescu. Și salariul minim crește de la 1 ianuarie 2025, pentru a fi adus la o formulă de calcul europeană, şi de indexarea tuturor pensiilor cu rata inflaţiei. De asemenea, și alocațiile pentru copii cresc în România, de la 1 ianuarie 2025.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI
În România sunt 4,6 milioane de pensionari care primesc lunar bani din partea statului, un număr mai mic în comparație cu cel al salariaților. Ministrul Bucura Oprescu a făcut cele mai noi precizări cu privire la veniturile vârstnicilor din România.
Cu câți lei cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025
În ceea ce privește pensiile, Simona Bucura Oprescu a anunțat că va exista o creștere în medie de 340 de lei, începând cu prima zi a anului 2025. Este important de precizat că vorbim despre o creștere medie, însă pensiile se indexează cu 12%, iar aici intervine partea contribuitivă.
„Avem o majorare a valorii punctului de referință, aceasta va fi cu inflația, plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu pe economie. Cunoaștem deja inflația 10,4% pe anul 2023, fiindcă aceasta este perioada de referință. Institutul Național de Statistic transmite Ministerul Muncii și Casei Naționale de Pensii Publice toate datele și după ce facem calculele, venim și cu datele oficiale. Dar putem să spunem sigur că vom avea în 2025 o creștere a valorii punctului de referință de peste 10,4%’, a spus Bucura Oprescu, în direct la România TV.
Ministrul Muncii a spus, de asemenea, că sistemul de pensii de la noi din țară ar fi mult mai bun decât în alte țări din UE. La noi sunt 5.700.000 de angajați, dar și peste 6,7 milioane de contracte de muncă.
„Sistemului public de pensii în România este mai bun decât în alte țări ale Uniunii Europene. Și aici unul dintre răspunsurile pe care le-am dat împreună cu colegii noștri și experții de la Banca Mondială în realizarea reformei sistemului public de pensii a fost cel legat de sustenabilitate. Astăzi, România stă mai bine decât alte state membre ale Uniunii Europene, fiindcă discutăm despre 5.700.000 de angajați, de salariați și circa 6,7 milioane de contracte de muncă, în condițiile în care avem 4,6 milioane de pensionari’, a spus ministrul Bucura Oprescu.
În septembrie, pensiile au crescut, în medie, cu 640 de lei, motiv pentru care o pensie la nivel mediu a ajuns la suma de 2.700 de lei. De asemenea, din octombrie a mai avut loc o majorare pentru pensiile de sub 3.000 de lei, care au scăpat de impozitare.
Salariul minim brut pe economie crește de la 1 ianuarie 2025
Guvernul României a agreat, împreună cu Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, ca de la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut pe economie va crește la 4050 de lei, au declarat surse participante la ședința care a avut loc miercuri.
Salariul minim brut garantat în plată a fost majorat de la 1 iulie 2024 la 3.700 lei brut, creșterea fiind de 12,12% față de vechiul nivel de 3.300 de lei. Precizăm faptul că 300 de lei nu sunt taxați la acea sumă și acest lucru va rămâne valabil și pentru noua majorare.
Ministerul Muncii spune că în România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9 % din numărul total de salariați activi.
Suma de 4.050 de lei înseamnă 47% din salariul minim european. De asemenea, a fost agreat în Consiliul Tripartit să se mențină cei 300 de lei scutiti de taxe, dar și viitoarea masură propusă de PSD privind reducerea impozitării muncii pe salariile mici și medii cu 5%.
Și alocaţiile pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025!
Alocaţiile pentru copii cresc de la 1 ianuarie 2025. Ministrul Muncii a detaliat sumele ce vor fi acordate după această ajustare. Astfel, pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, alocația va ajunge la 323 de lei lunar, în timp ce pentru copiii cu vârsta sub 2 ani și cei cu dizabilități, alocația va depăși 700 de lei.
„Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei’, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Această majorare vine în urma unei serii de creșteri anuale determinate de inflație. Creșterea din ianuarie 2023 a dus la următoarele valori: de la 256 de lei la 292 de lei pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale sau profesionale; de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap de până la 18 ani.
Conform Ordonanței de Urgență 126/2021, cuantumul alocațiilor pentru copii se indexează anual, automat, în funcție de rata medie anuală a inflației. Acest mecanism a fost aplicat pentru prima dată în ianuarie 2023, iar de atunci, alocațiile au fost ajustate în fiecare an pentru a reflecta creșterile de prețuri comunicate de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, începând cu anul viitor, familiile din România vor beneficia de o nouă majorare a alocațiilor pentru copii, menită să ofere un sprijin financiar mai robust în contextul inflației continue.