Povestea șocantă a fetiței care a născut la 5 ani. Lina Medina este cea mai tânără mamă din istorie

.

Lina Medina este cea mai tânără mamă din istorie, fetița aducând pe lume un copil la doar cinci ani! Pare imposibil, însă micuța a avut prima menstruație la doar doi ani și povestea ei pare mai apoi desprinsă dintr-un film de groază. Lina Medina ar fi fost violată chiar de propriul ei tată și a născut mai apoi prin cezariană un băiat în viață.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Născută la data de 27 septembire 1933, în Ticrapo, un sat situat în cea mai săracă regiune din Peru, având opt frați, Lina Medina s-a dezvoltat mult mai repede decât ceilalți copii – a avut prima menstruație la vârsta de doar doi ani și jumătate.

Lina Medina a fost violată și a născut un băiat la doar cinci ani

Aparent, Lina Medina a avut parte de o copilărie normală, asta până în primăvara anului 1939, când părinții ei au observat că abdomenul micuței creștea de la o zi la alta. Speriați că ar putea fi vorba despre o tumoră, aceștia au dus-o la un medic din Lima pentru un consult. Spre surprinderea tuturor, medicul a descoperit că Lina era, de fapt, însărcinată în șapte luni.


S-a dovedit că Lina avea o afecţiune genetică rară numită pubertate precoce. Aceasta grăbeşte creşterea şi face corpul unui copil să se transforme în cel al unui adult înainte de vârsta de 8 ani la fete şi 9 ani la băieţi. Fetele cu această afecţiune au prima menstruaţie înainte de vârsta de 1 an şi sânii mai dezvoltaţi mai devreme.

Citește și: Ce probleme de sănătate a avut Elena Gheorghe și cum se simte acum: „Două săptămâni nu m-am putut da jos din pat. A fost greu și dureros / EXCLUSIV

Citește și: Adelina Pestrițu se mută în casă nouă: ‘Viața nu este doar despre distracții. Am cumpărat-o renunțând la lucruri care mi-ar fi adus bucurii…

Cauza bolii nu a fost găsită, dar studiile recente au descoperit că fetiţele abuzate sexual pot trece prin pubertate mai repede decât alţi copii. Deci, există suspiciuni că pubertatea precoce ar putea fi accelerată de contactul sexual de la o vârstă fragedă.

Gerardo Alejandro, fiul Linei, botezat după doctorii care au examinat-o, Gerardo Lozada și Alejandro Busalleu, s-a născut pe 14 mai 1939.


La vârsta de cinci ani, șapte luni și 21 de zile, ea a devenit cea mai tânără mamă din lume. Cazul fetei a atras atenția la nivel internațional, ceea ce părinții ei nu își doreau să se întâmple. Lina Medina nu a spus niciodată cine este tatăl copilului, informează stirileprotv.ro.

Propriul ei tată a fost ulterior arestat sub suspiciunea de incest, dar a fost eliberat din lipsă de probe. El a negat că şi-ar fi violat fiica. După naştere, au apărut agenţii de presă care au speculat că fata ar fi fost atacată în timpul unor festivităţi care au avut loc în apropierea satului ei, dar nu s-a dovedit nimic.


Copilul născut de Lina Medina a trăit 40 de ani

Băiatul născut de Lina Medina a trăit până la vârsta de 40 de ani, dar a murit din cauza unei boli osoase în 1979. Potrivit rapoartelor, nu i s-a spus că Lina este mama lui până la vârsta de zece ani, crezând anterior că este sora lui.


La începutul anilor 70, Lina s-a căsătorit cu un bărbat pe nume Raul Jurado. În 1972, când avea vârsta de 39 de ani, a născut un al doilea copil. În 2002, ea și soțul ei încă erau împreună și locuiau într-un cartier sărac din Lima, potrivit observatornews.ro.

Cazul celei mai tinere mame din lume a fost studiat de mulți experți și a ajuns în diverse reviste științifice.

Nu este clar dacă Lina este în viață, dar acum vârsta ei ar fi de 90 de ani și rămâne cea mai tânără persoană care a născut vreodată.

foto: Twitter