Președintele Iohannis dezaprobă acordul dintre MAI și Biserică: "Nu este cazul să ne relaxăm! Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări!"

.

Președintele Klaus Iohannis solicită revenirea asupra acordului dintre MAI și Biserica Ortodoxă, menționând că va pune această problemă în cadrul ședinței pe care urmează să o aibă cu prim-ministrul Ludovic Orban și miniștrii.


„Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită. Și, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare.

Avem, între timp, peste 7.200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până astăzi 20 de persoane care au murit. Avem de ieri până astăzi peste 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare!

Și
ca să fie foarte, foarte clar ce-am spus ieri și poate încă nu a ajuns
foarte limpede la toată lumea, repet: cuvântul de ordine este „Stați
acasă!’.


Este regretabil să observăm, și în viața noastră, și în viața publică, că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă și cu un așa-zis acord încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă.

Probabil
intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se
dorește acolo. Mulți români au înțeles că este cazul să ne relaxăm. Nu
este cazul să ne relaxăm! Iar explicațiile care s-au dat au fost prea
optimiste.

Așadar, peste câteva minute voi începe o ședință cu
Premierul Orban, Ministrul Vela, alți miniștri și consilieri. În cadrul
acestei ședințe voi solicita Premierului Orban și Ministrului de Interne
să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care
respectă principiul „Stați acasă!’, care se încadrează perfect în
solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care,
evident, respectă toate ordonanțele militare.


Așadar, dragi
români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe
care îl spun și medicii, în frunte cu Ministrul Sănătății, același
lucru pe care îl spun experții, același lucru pe care îl spune
Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă!

Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări!’, a declarat șeful statului, potrivit digi24.ro.

Sursa foto: Facebook