Primele declarații făcute de „Șacalul”, bărbatul suspectat că a ucis două femei în Constanța: „Dacă există probe...”. Fiul de 15 ani al complicei sale a povestit cum a încercat să ascundă urmele crimelor

.

Tragedia din Constanța a șocat pe toată lumea, iar acum 'Șacalul', așa cum mai este numit bărbatul suspectat de cele două crime, a făcut primele declarații. Așa cum era de așteptat, are un cazier 'bogat', fiind acuzat de furt de autoturisme și infracțiuni de natură sexuală, însă cu toate acestea susține că nu le-a omorât el pe cele două femei. Mai mult decât atât, pe lângă dovezile din prezent, fiul de 15 ani al complicei sale le-a povestit polițiștilor totul, inclusiv cum a fost pus să ascundă urmele crimelor. Iată toate detaliile!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI


Dubla crimă din Constanța a intrat în atenția tuturor acum, astfel s-a aflat că „Șacalul’, bărbatul din Constanța arestat preventiv sub acuzația că a ucis două tinere, le-ar fi cunoscut pe Internet. Cele două femeie erau escorte de lux, astfel bărbatul le-a ucis ca să le jefuiască. S-a aflat că a folosit banii ca să-și plătească din datorii și să cumpere droguri, fiind ajutat chiar de către concubina sa, care a fost și ea arestată preventiv, însă asta nu este tot, fiindcă fiul complicei sale a povestit totul oamenilor legii.


Citește și: Dublă crimă în Constanța: două femei au fost găsite moarte, una în Mamaia, cealaltă la marginea drumului, mâncată de șacali. Cine sunt suspecții și de ce le-ar fi omorât

Citește și: Denisa Oltean, o stewardesă din Bistrița, a fost gasită moartă în Japonia, la doar 30 de ani: „Costurile necesare pentru repatrierea corpului sunt extrem de ridicate’


Citește și: Andreea Bostănică, surprinsă în club alături de Abush, nepotul fostului președinte al Uzbekistanului. S-au afișat în ipostaze tandre, chiar sub privirile mamei influenceriței

Citește și: Cu ce se ocupă Ana, fiica lui Mircea și a Mihaelei Geoană. E căsătorită cu un american, lucrează ca nutriționist și este stabilită în SUA

Primele declarații făcute de „Șacalul’, bărbatul suspectat că a ucis două femei în Constanța


Bărbatul suspectat de uciderea celor două femei a fost arestat preventiv, marţi, de Tribunalul Constanţa, pentru 30 de zile, la fel și concubina sa, care i-a fost complice în toate această tragedie. Atât el, cât și ea, susțin că nu ei le-au omorât pe cele două femei. Mai mult decât atât, el susţine că procurorii ar fi trebuit să îl prindă mai repede, dacă era vinovat de prima crima şi nu l-ar fi lăsat să o comită şi pe cea de-a doua.

Nu le-am omorât. (…) Trebuiau să se găsească probe dacă erau sugrumate, erau lovite‘, a afirmat bărbatul.


Întrebat cum au ajuns anchetatorii la el din moment ce susține că este nevinovat, bărbatul a răspuns: Pentru că am cumpărat maşina de la a doua victimă. (…) Dacă există probe de ce nu m-au arestat mai de mult. Nu mă lăsau să mai fac a doua crimă dacă eram vinovat‘.

Procurorii susțin că scopul principal al bărbatului a fost să fure maşinile celor două femei şi alte bunuri şi alte bunuri de la ele, drept dovadă fiind și faptu că femeile, care au fost sugrumate, au fost deposedate de bijuterii după ce au murit. De asemenea, oamenii legii bănuiesc că bărbatul încerca să însceneze faptele unei alte persoane.


Fiul de 15 ani al complicei sale a povestit cum a încercat să ascundă urmele crimelor

Atât bărbatul care este suspectat că a comis cele două crime în Constanța, cât și concubina sa, au fost arestați preventiv, însă la aceasă tragedie a participat și un minor de doar 15 ani, care este chiar fiul femeii. Aceasta și-a pus fiul cel mare să-i ajute să ascundă urmele crimelor, iar acum adolescentul le-a povestit totul polițiștilor.

„A luat suma de 11.000 de lei pe care o avea în mașină. A accesat telefonul victimei pentru a lăsa de înțeles că e în viață. Cu restul banilor ar fi plătit datorii personale și a cumpărat substanțe halucinogene’, a declarat procurorul Sincron Zafer Sadîc.


Cum au fost găsite cadavrele celor două victime

Reamintim că prima victimă a dispărut pe data de 2 iulie, iar două săptămâni mai târziu, trupul ei a fost găsit într-un apartament din Constanța. „Șacalul’ și-a ascuns urmele și a fost liber să-și caute o a doua victimă, tot pe un site de anunțuri publicitare. Pe 27 august a ucis-o chiar în apartamentul în care locuia alături de concubină și cei 4 copii. Două zile ar fi ținut cadavrul în casă, iar apoi l-a pus în portbagaj și l-a abandonat pe un câmp aflat la 60 de km distanță de Constanța.


Conform informațiilor apărute, în timp ce ducea cadavrul pentru a-l lăsa în câmp, în mașină era și minorul de 15 ani, care a povestit totul polițiștilor. Mai mult, câteva ore mai târziu, individul a făcut accident cu mașina victimei la câțiva kilometri distanță de acest loc, iar pe data de 3 septembrie a fost descoperit trupul neînsuflețit.

Sursă foto: Facebook