Cele două doctoriţe de la Spitalul Sfântul Pantelimon, arestate preventiv pentru cea mai gravă infracţiune din Codul Penal, omor cu premeditare, au fost lăsate în libertate și se pot întoarce la muncă. Curtea de Apel București a admis contestația medicilor. Pe de altă parte, managerul Spitalului Sfântul Pantelimon a făcut primele schimbări pentru a fi evitate, pe viitor, noi tragedii.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, luni, după o discuție pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria pe tema scandalului de la Spitalul Pantelimon, că nu demisionează din această funcție. Totodată, Rafila a decis să ceară efectuarea unui ‘audit internațional independent’, care să lămurească tot ce s-a întâmplat la Spitalul Pantelimon.
Primele schimbări făcute în Spitalul Pantelimon, pentru a evita producerea unor noi tragedii
La patru luni de la primul denunţ privind decesele suspecte din ATI de la Pantelimon, spitalul ia măsuri. Pentru prima dată de la debutul anchetei, o echipă Observator a filmat schimbările din secţie.
Imediat după izbucnirea scandalului în aprilie, în holul secţiei de Terapie Intensivă au fost montate 4 camere de supraveghere, iar planurile sunt să fie montate şi în saloane, în aşa fel încât să nu fie invadată intimitatea pacienţilor. Şi pentru ca ororile despre care vorbesc procurorii să nu se mai întâmple.
Se fac paşi importanţi şi în ancheta care-l vizează pe partenerul doctoriţei numită „Doamna cu Coasa', medic la spitalul Militar. Bărbatul care a încercat să se sinucidă într-o toaletă publică din Braşov va trebui să explice procurorilor de ce a recurs la acest gest şi cum a făcut rost de medicamentul pe care şi l-a injectat.
Bărbatul a fost transferat la Spitalul Militar Carol Davila din Capitală. Şi dosarul de vătămare corporală din culpă a ajuns de la Braşov direct pe masa procurorilor militari din Bucureşti, care îl vor chema la audieri pe colonel când îşi va reveni complet.
Ancheta de la Spitalul Pantelimon a început pe 11 aprilie
După 4 luni de cercetări şi audieri, pe 7 august, au fost făcute percheziţii în locuinţele celor două doctoriţe, Maria Miron şi Mirela Păiuş. Anchetatorii susţin că acţiunile celor două au dus la moartea unui pacient de 54 de ani.
Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.
Pe 8 august, Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Ele au contestat decizia Tribunalului Bucureşti, urmând ca procesul să aibă loc marţi la Curtea de Apel Bucureşti. Între timp, iar managerul şi directorul medical şi-au dat demisia.
Pe 13 august, Parchetul a anunţat că pentru alte 5 dintre cele 17 decese din perioada cercetată au deschis dosare de moarte suspectă. A doua zi, Şeful Corpului de Control de la Ministerul Sănătăţii şi-a depus şi el mandatul. Ieri a mai venit o demisie: şefa secţiei ATI, Florina Pompilian.
„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie„, spun anchetatorii.
De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00'.
Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.