În SUA a fost aprobat vaccinul antigripal care poate fi administrat acasă, fără injecție și fără ajutorul personalului medical specializat. Practic, oricine și-l va putea administra, fără a avea vreo pregătire medicală.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI
Vaccinul aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente din (FDA) se numește FluMist și este primul vaccin antigripal care poate fi administrat acasă.
Vaccin antigripal fără ac pe care ți-l poți face singur acasă
Produs de AstraZeneca în urmă cu mai mulți ani, acesta este sub formă de spray nazal și se adresează persoanelor cu vârste de 2 până la 49 de ani, scrie CNN.
Vaccinul, abia aprobat, nu va fi disponibil pentru sezonul actual de virus respirator, fiind programat să ajungă pe piață la începutul sezonului de gripă de anul viitor.
Vaccinul folosește o formă vie și atenuată a virusului gripal, spre deosebire de vaccinurile injectabile, care utilizează fie virusuri inactivate, fie proteine pentru a stimula răspunsul imunitar, scrie spotmedia.ro.
Această decizie marchează un moment important în accesibilitatea vaccinurilor, permițând autoadministrarea acasă, ceea ce oferă o nouă alternativă pentru cei care doresc să evite injecțiile sau vizitele medicale frecvente.
Citește și: Unde lucrează Maria Covasa de la Insula Iubirii: „Jos pălăria pentru tine!’
De unde poate fi cumpărat vaccinul antigripal fără ac
Conform planului, vaccinul va putea fi achiziționat online printr-o farmacie terță parte, care va analiza eligibilitatea pacienților și va trimite vaccinul direct la domiciliu. Dr. Peter Marks, directorul Centrului FDA pentru Evaluare și Cercetare Biologică a declarat pentru CNN că beneficiile acestei noi opțiuni, declarând că autoadministrarea oferă mai multă flexibilitate și accesibilitate pentru familii.
Vaccinarea sezonieră rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, care anual afectează milioane de oameni și provoacă complicații grave, inclusiv spitalizări și decese. Se estimează că în sezonul 2023-2024, gripa a cauzat 35 de milioane de îmbolnăviri, 400.000 de spitalizări și aproximativ 25.000 de decese în SUA.
FluMist este singura opțiune de vaccinare antigripală disponibilă în SUA care nu necesită ac, lucru care ar putea atrage mai mulți oameni să se vaccineze.
Cu toate acestea, medicii rămân prudenți cu privire la impactul pe care acest nou mod de administrare îl va avea asupra ratei de vaccinare. Deși opțiunile mai accesibile și fără ace ar putea crește interesul, nu se așteaptă o creștere dramatică.