Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat ieri-seară, că a emis Ordonanța militară nr. 3, prin care se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinșei, excepție făcând cei care se deplasează la serviciu, cei care merg la cumpărături de primă necesitate și cei care ies să plimbe animalele de companie. De asemenea, s-a revenit în cazul deciziei celor în vârstă de peste 65 de ani, care au voie să se deplaseze între orele 11 și 13.
Pe fondul pandemiei de coronavirus, care a înregistrat și în România 762 de victime și 16 morți (la data de 25 martie), Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat ieri-seară, că a emis Ordonanța militară nr. 3, prin intermediul căreia a instituit carantina totală. Iată o parte din declarația Ministrului de Interne:
„Stimaţi români, cea mai gravă criză din ultimii zeci de ani ne-a lovit şi pe noi. Vorbim de acest virus cumplit care ne-a lovit pe noi şi lumea întreagă. În decurs de numai o zi, 186 de persoane au fost infectate şi în ţara noastră. Asta ne-a determinat să acţionăm imediat şi să luăm măsuri mai dure, măsuri pe care le-am anunţat deja, gradual, în primele două ordonanţe militare.
Vreau să vă asigur pe cei care sunteţi în carantină sau în izolare că de aici, de la pupitru, vă vorbim şi în calitate de părinţi, de bunici sau de fii. Ne aflăm şi noi în situaţia multora dintre dumneavoastră care nu şi-au mai văzut cele mai dragi fiinţe de multe zile.
Îi îndemn pe cei care încă nu conştientizează pericolul să se trezească. Nu ne jucăm cu sănătatea publică. Noaptea trecută, numărul mare de persoane sancţionate ne arată două lucruri: Angajaţii MAI şi-au făcut treaba. Sunt încă foarte mulţi români care nu conştientizează pericolul la care se expun’, a declarat Marcel Vela, citat de adevărul.ro.
Ministrul de Interne a insistat asupra faptului că respectarea noilor reguli este extrem de importantă, pentru binele tuturor, subliniind că este necesar ca populația să înțeleagă necesitatea distanțării de persoanele în vârstă. „Vă rugăm să înţelegeţi, mai bine nu îi vedeţi pentru 14 zile, o lună, două, decât să îi pierdeţi pentru totdeauna', a completat Marcel Vela.
Măsuri instituite prin noua ordonanţă militară
- Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei, cu următoarele excepţii: deplasarea în interes de serviciu, deplasarea pentru asigurarea de bunuri, adică sunt permise doar deplasările pentru cumpărături, este permisă deplasarea pentru asistenţă medicală. Mai sunt exceptate deplasările din motive jusitificate, îngrijirea copilului, a persoanelor cu dizabilităţi. Sunt excluse activităţile sportive de echipă.
- Deplasarea în scopul donării de sânge şi în scop umanitar şi voluntariat, pentru activităţi agricole sunt alte excepţii.
- Circulaţia persoanelor peste 65 de ani este permisă numai între 11 şi 13, pentru deplasarea pentru cumpărarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază, pentru asistenţă medicală, pentru îngrjirea unui minor, pentru necesităţile animalelor. Este permisă şi în afara acestui interval pentru activităţi profesionale sau activităţi agricole.
- Angajaţii vor dovedi deplasarea la serviciu prezentând legitimaţia de serviciu sau adeverinţă semnată de angajator. Liber profesioniştii şi PFA prezintă declaraţie pe proprie răspundere, care trebuie să cuprindă numele, data naşterii, motivul deplasării, data, semnătura. Adeverinţa eliberată de angajator sau declaraţia pe propria răspundere pot fi prezentate şi de pe telefon sau tabletă.
- Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Franţa şi Germania şi din Franţa şi Germania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 23.00, ora României.
- Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
- MApN asigură preluarea în pază a unor obiective păzite acum de Jandarmerie, activităţi de ordine publică şi va asigura personal pentru sprijinirea poliţiei de frontieră.
- Documentele care expiră pe perioada stării de urgenţă pot fi schimbate într-un termen de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.
- Suspendarea temporară a activităţii comerciale în mall-uri nu se aplică vânzării produselor electronice şi electrocasnice în cazul firmelor care asigură şi livrarea la domiliciu sau la sediul cumpărătorului şi nici centrelor de optică medicală.
Raed Arafat: „Rugăm salvatorii de vieţi, donatorii de sânge, să-şi continue activitatea'
Ieri-seară, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a făcut apel la donatorii de sânge să continue aceste acţiuni, menționând că deplasarea în acest sens este permisă, conform Ordonanţei militare nr. 3.
„Chiar dacă suntem în situaţia în care ne aflăm la acest moment, să ştiţi că restul patologiilor, restul bolilor continuă să existe şi au nevoie de sânge, au nevoie de produse sanguine (…) Altfel, s-ar putea să înregistrăm decese printre pacienţii care au nevoie de sânge şi nu vor găsi acest produs extrem de important şi bineînţeles derivatele lui.
Rugăm salvatorii de vieţi, donatorii de sânge, să-şi continue activitatea, centrele de transfuzie sanguină sunt deschise şi aşteptă să-i primească pentru donarea de sânge. Altfel, s-ar putea să înregistrăm decese printre pacienţii care au nevoie de sânge şi nu vor găsi acest produs extrem de important şi bineînţeles derivatele lui', a spus Raed Arafat.