Valoarea cardurilor sociale scade de la 1 ianuarie 2025. Așadar, începând cu prima zi a anului 2025, românii care se bazează pe tichetele sociale pentru a face față cheltuielilor de zi cu zi se vor confrunta cu schimbări semnificative în ceea ce privește valoarea acestora.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Ministerul Muncii a anunțat o reducere majoră a sumei alocate prin programul „Sprijin pentru România', ceea ce a generat nemulțumire în rândul beneficiarilor și aici vorbim despre pensionari, persoane cu handicap sau persoane fără adăpost.
Scade valoarea cardurilor sociale de la 1 ianuarie 2025
Începând cu 1 ianuarie 2025, programul de sprijin social destinat persoanelor vulnerabile va suferi modificări esențiale. Ministerul Muncii a anunțat că tichetele sociale pentru alimente vor fi alimentate cu 125 de lei, o dată la șase luni, conform noului cadru legal stabilit de Ordonanța de urgență nr. 115/2023 și Hotărârea Guvernului nr. 70/2024.
Aceasta este o schimbare majoră față de 2024, când valoarea tichetelor este de 250 de lei, iar distribuirea lor are loc o dată la două luni. Deși perioada 2025-2027 va păstra programul activ, ajutoarele vor fi distribuite cu o frecvență mai redusă și cu o valoare diminuată.
Valoarea tichetelor sociale va fi de 125 de lei, față de 250 de lei în 2024, iar frecvența distribuirii va fi o dată la șase luni, în loc de o dată la două luni, cum este cazul în prezent.
Citește și: Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură în zilele următoare. Programul pe sectoare
Aproximativ 2,5 milioane de persoane sunt afectate de această măsură, inclusiv pensionarii cu venituri sub 2.210 lei, persoanele cu handicap, familiile cu venituri mici și persoanele fără adăpost.
Cine primește tichete sociale, ajutoare de încălzire şi pentru medicamentele compensate
- Pensionarii cu venituri mici: Pensionarii cu venituri sub 2.210 lei din octombrie 2024 vor continua să primească tichete sociale și pachete alimentare.
- Persoanele cu handicap: Cei cu handicap grav, accentuat sau mediu, încadrați în pragul de venit stabilit, rămân eligibili pentru acest ajutor.
- Familiile vulnerabile și persoanele fără adăpost: Familiile cu cel puțin doi copii, familiile monoparentale și persoanele fără adăpost vor beneficia, în continuare, de sprijin, dacă venitul pe membru este mai mic de 675 de lei.
- Pe lângă tichetele sociale pentru alimente, programul include și distribuirea de pachete alimentare. Acestea au o valoare constantă de 125 de lei și vor fi oferite tot o dată la șase luni, similar cu tichetul pentru alimente.