Pe 21 mai, credincioşii ortodocşi şi catolici îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Datorită lor, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman. Tradiții și obiceiuri pentru ziua Sfinților Constantin și Elena, de pe 21 mai.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
În calendarul popular, sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este
o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constantin Graur sau
Constantinul Puilor. În această zi, păsările de pădure încep să-şi
înveţe puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (11
februarie), s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete
(24 februarie).
Sfinţii Constantin şi Elena, „cei întocmai cu Apostolii’, sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă pe 21 mai. Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taină şi puterea Sfintei Cruci, semnul central al religiei creştine.
Cum a ajuns Flavia Iulia Helena Sfânta Elena
Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).
În 293, împăratul
Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar
pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu
Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase
copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia
publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi
afecţiune.
În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de „Nobilissima Femina’ (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de „Augusta’.
Sfânta Elena a găsit crucea pe care a fost răstignit Iisus
În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, pentru a găsi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus.
Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Elena, însoţită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. În urma acelor săpături au găsit trei cruci, dar nu puteau să o identifice pe cea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta ar fi înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului, potrivit unor tradiţii.
Episcopul Macarie a arătat crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie. Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele care ar fi fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului, citează alba24.ro.
Sicriul Sfintei Elena se află la Vatican
În perioada petrecută la Ierusalim, împărăteasa Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.
Semnificația numelui „Elena'
Numele Elena, care se traduce ca „făclie’, „torţă’, „strălucirea soarelui’, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.
Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi
oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului,
dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este
cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.
Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Citește și: Suferi de insomnie? Oamenii de știință spun că sexul e cel mai bun medicament
Citește și: Insomnie, stare proastă? Oamenii de știință te învață cum să stimulezi secreția de hormoni buni din creier
Citește și: Alimente bogate în vitamina D, care ajută sistemul imunitar să lupte împotriva COVID-19
Cum a schimbat Constantin cel Mare istoria
În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului.
Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, şi apologetul Lactanţiu au descris viziunea pe care împăratul a avut-o înainte de luptă. El a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „in hoc signo vinces’ (prin acest semn vei învinge). Noaptea, i s-a arătat Iisur Hristos în vis, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Convertirea împăratului Constantin la religia creştină este legată de foarte mulţi cercetători de acest eveniment.
În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act prin care creştinismul a devenit „religio licita’, adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu.
În anul 325, Împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic, în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi).
Sinodul a stabilit „dumnezeirea Fiului’, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: „Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi’.
Sfântul Constantin este întemeietorul Constantinopolului
Împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă pe malul stâng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), a devenit noua capitală a imperiului, care a rivalizat cu vechea Romă. Aici a fost zidită măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli.
Pe lângă aceste măsuri, împăratul Constantin a dat o serie de legi
prin care a venit în ajutorul creştinilor. În 312 a generalizat duminica
drept zi de odihnă în întregul imperiu, în 317 a început să bată monedă
cu monograma creştină, i-a scutit pe preoţii bisericii de impozite şi
de armată, a interzis practicarea jertfelor sângeroase şi a oferit
creştinilor edificii imperiale pentru practicarea cultului.
Împăratul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp, în Nicomidia, şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.
Tradiții și obiceiuri pentru ziua Sfinților Constantin și Elena
Există o serie de obiceiuri şi superstiţii, care fac referire la vara ce urmează.
Podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii.
Ziua
de Sfântul Constantin şi Elena este ziua în care păstorii hotărăsc cine
le va fi baci, unde vor amplasa stânele şi cine le va păzi pe timpul
păşunatului.
Un alt obicei spune că femeile, pentru a alunga duhurile rele şi necurate, tămâie şi stropesc cu aghiasmă. Pentru a se apăra de forţe malefice, ţăranii aprind un foc mare şi stau în jurul lui, iar prin acest foc obişnuiesc să treacă şi oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.
Ce nu este bine să faci de Sfinții Constantin și Elena
Multi agricultori nu lucreaza de Sfintilor Constantin si Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de pasarile cerului; in unele regiuni ale rarii este ultima zi in care se mai poate semana porumb, ovaz si mei, deoarece, in popor, se vorbeste ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se va usca.