Sistemul imunitar joacă întotdeauna un rol foarte important în sănătatea noastră, iar infectarea cu COVID-19 nu face excepție. Tocmai de aceea, 80% dintre cei care iau coronavirus n-au nevoie de îngrijiri medicale, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Asta deoarece fie sunt asimptomatici, fie fac forme uşoare ale bolii COVID-19, iar meritul este al sistemului imunitar.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Medicii nu sunt foarte optimiști în privința eradicării foarte curând a coronavirusului SARS-CoV-2, iar Angela Merkel avertiza că 70% din populaţia Germaniei va lua acest virus, mai devreme sau mai târziu. Dacă nu ne putem ascunde de acest „dușman invizibil, putem să ne pregătim propria „armată să se confrunte cu el sistemul imunitar, care luptă zilnic împotriva invadatorilor ce pot provoca infecții și ne apără sănătatea. O persoană a cărei imunitate este scăzută va suferi infecţii frecvente: răceală, sinuzită, infecţii urinare, infecţii vaginale, infecţii ale ochilor, plăgi care se infectează uşor şi se refac greu, gingii care sângerează, candidoze, erupţii ale pielii precum herpes sau afte, dar şi o proliferare a celulelor canceroase. Organele cu rol în apărarea imună sunt amigdalele şi polipii nazali, ganglionii şi vasele limfatice, timusul, splina, apendicele, glandele suprarenale, măduva roşie.
Un sistem imunitar puternic face diferența între o simplă răceală și o infecție pulmonară care ne poate ucide, ambele fiind manifestări ale COVID-19, însă cu simptomatologie diferită în funcție de starea de sănătate a pacientului.
Ceea ce putem face noi este să ne îmbunătăţim şansele de a ne feri de formele grave ale bolii COVID-19, ținând cont de două sfaturi importante ale medicilor: (1) să renunțăm la fumat pentru că fumul de ţigară e compus din particule mici și, atunci când fumăm, aceste particule rămân în plămâni şi cauzează o degradare ireversibilă. Ceea ce afectează negativ şi sistemul imunitar, iar acest lucru se vede când organismul trebuie să ducă lupte grele cu diverse infecţii. Și (2) să facem sport, deoarece este dovedit ştiinţific faptul că sportul, inclusiv la nivel amator, creşte capacitatea sistemului cardio-respirator. În cazul persoanelor sedentare, această capacitate e serios afectată. „Dacă vă veţi întări capacitatea sistemului cardio-respirator, o să reduceţi riscul apariţiei unor probleme pulmonare grave, care ar afecta, la rândul lor, nivelul de oxigenare în sânge, a explicat medicul Robert Eitches la CNN.
‘Combustibilul’ preferat al sistemului imunitar
Organizația Mondială a Sănătății spune că ar trebui să consumăm zilnic o varietate de alimente proaspete, neprocesate, pentru un aport de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți de care are nevoie organismul uman, astfel:
• Mâncați fructe, legume, fasole, nuci, cereale integrale și alimente ce provin de la animale: carne, pește, ouă și lapte. • Mâncați zilnic: 4 porții de fructe, 5 porții de legume, 180 g boabe și 160 g carne și fasole (carnea roșie poate fi consumată de 1-2 ori pe săptămână, iar de pasăre, de 2-3 ori pe săptămână).
• Mierea de Manuka este un remediu natural, cu proprietăți antibiotice și antivirale, cu efecte antibiotice puternice și proprietăți de întărire a imunității. • Pentru gustări, alegeți legume crude și fructe proaspete, în locul alimentelor bogate în zahăr, grăsimi sau sare.
• Fructele de cătină sunt situate în categoria celor mai puternice vitaminizante din flora României, fortifică și revigorează organismul, asigurând un bogat aport de vitamine (C, E, A, B1, B2, P, B6, B9, K, F) celuloză, betacaroten, fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier, sodiu, uleiuri complexe, 18 aminoacizi esenţiali, acizi graşi esenţiali.
• Vitamina C ajută nu doar la creșterea imunității, ci are o contribuție importantă la reducerea oboselii și protejează celulele împotriva stresului oxidativ.
• Usturoiul are un rol mineralizant şi conţine o serie de elemente nutritive: fosfor, calciu, potasiu, sodiu, mangan, cupru, sulf, fier, vitaminele B, C şi E. Fitoncidele aflate în usturoi distrug unii agenţi patogeni, cum ar fi cei care produc febră tifoidă, difterie sau holeră.
• Echinaceea are calităţi imunomodulatoare, antiseptice, depurative, este antifebrilă, antivirală şi antibacteriană. Persoanele care folosesc preparate ce conţin această plantă au prezentat o rată a îmbolnăvirilor respiratorii mai scăzută cu aproximativ 50% faţă de restul populaţiei. Un alt avantaj este acela că ajută la detoxifierea organismului, stimulând activitatea hepatobiliară. Efectul de stimulare a capacităţii de apărare a organismului este potențat de asocierea cu zinc şi vitamina C.
• Nu gătiți în exces legumele și fructele, deoarece sunt îndepărtate vitamine importante!
• Apa este esențială pentru viață, deoarece transportă în sânge nutrienți, reglează temperatura corpului și purifică organismul. Potrivit specialiștilor OMS, trebuie consumate între 8 și 10 căni de apă în fiecare zi. Apa este cea mai bună alegere, dar pot fi consumate și alte băuturi, din fructe și din legume care conțin apă, de exemplu suc de lămâie (diluat în apă și neîndulcit), ceai și cafea. Însă aveți grijă să nu consumați prea multă cofeină și evitați sucurile de fructe îndulcite, siropurile, concentratele și, în general, orice băutură care conține zahăr.
• Consumați grăsimi nesaturate (de exemplu, cele din pește, avocado, nuci, ulei de măsline, soia, floarea-soarelui și porumb), în locul celor saturate, cum sunt cele din carnea grasă, unt, ulei de palmier, smântână.
3 schimbări care apar în viața ta dacă te apuci de sport
• Vei avea un sistem imunitar mai bun. Dietele drastice, stresul și excesul de grăsime provoacă un dezechilibru la nivel imunitar. Mișcarea fizică nu doar că reduce stresul, detensionează și pune sângele în mișcare, dar contribuie și la detoxifierea organismului și crește producția de limfocite, ceea ce conduce, implicit, la întărirea imunității. Se recomandă minimum 30 de minute de sport pe zi sau, cel puțin, de plimbare în aer liber.
• Vei dormi mai bine! Somnul reprezintă stâlpul de bază în menținerea sănătății, având în vedere că, în timpul nopții, organismul se reface. În plus, lipsa somnului favorizează dezechilibrele hormonale și are impact negativ asupra sistemului nervos. Pentru adulți, se recomandă odihnă minimum 7-8 ore pe noapte.
• Vei fi mai fericit! Exercițiile fizice ajută corpul să secrete hormoni necesari pentru funcționarea corectă a organismului și să elimine stresul, care compromite sistemul imunitar: endorfinele, (re)cunoscute drept hormonul fericirii, sunt substanțe produse de propriul nostru creier și reglează nivelul anumitor hormoni, creând bună dispoziție; dopamina ne menține creierul sănătos, reglează comenzile și informațiile date de acesta și este, în același timp, responsabilă pentru pasiunea din noi.