Specialiștii avertizează: Prețul biletelor de avion ar putea crește cu până la 50%, pe fondul crizei provocată de coronavirus

 Cica Cristina
.

Experții atenționează că în momentul în care zborurile se vor relua, prețurile biletelor ar putea ajunge să coste cu 50% mai mult, pe fondul crizei provocate de COVID-19.

O serie de zboruri au fost suspendate din pricina pandemiei de coronavirus. Având în vedere că la acest moment companiile țin extrem de multe aeronave la sol, specialiștii sunt de părere că de îndată ce se vor relua zborurile, prețurile biletelor s-ar putea dubla, transmite The Independent.

Directorul general al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA), Alexandre de Juniac, atenționează că este posibil ca guvernele din întreaga lume să impună liniilor aeriene noi reguli, în vederea combaterii răspândirea noului coronavirus.

Citește și: Cum s-a vindecat de coronavirus un jurnalist CNN.A povestit pas cu pas fiecare simptom: „Trebuie să respiri adânc și când te doare. Trebuie să lupți cu infecția”

Două noi concepte cu care se confruntă liniile aeriene au luat deja naștere: primul ar fi „reducerea densității', companiile fiind obligate să reducă numărul pasagerilor, iar al doilea – „neutralizare', adică procesul de specificare a scaunelor care trebuie să rămână neocupate, notează gândul.info.

Astfel, companiile vor fi nevoite să achite taxe mai mari, iar aceste schimbări s-ar putea resimși și în buzunarul pasagerilor.

De asemenea, în cazul în care autoritățile vor solicita companiilor aeriene să reducă numărul pasagerilor cu o treime, tarifele ar crește cu 50%.

Sursa foto: pexels.com

Citește și: Economii în vremea coronavirusului.Sfaturile specialiștilor pentru a face față cheltuielilor și pentru a economisi pe termen lung

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton