Tradiții și superstiții de Florii. Ce semnifică ramurile de salcie și de ce se sfințesc

 Oana Pantazi
.

Floriile, zi de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși, se vor sărbători anul acesta pe 12 aprilie. Iată care sunt cele mai importante tradiții, dar și superstiții legate de această sărbătoare importantă.

Floriile, numite și Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului, se sărbătoresc întotdeauna înainte cu o săptămână de Paște, iar una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe, Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește odată cu sărbătoarea Învierii Domnului.

Conform tradiției, în ziua de Florii ramurile de salcie sunt aduse de credincioși, dimineața, la biserică, unde vor fi sfințite de către preot. După terminarea slujbei, fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă, pe care le va păstra lângă o icoană. Se consideră că aceste crengi de salcie au puteri nebănuite și în vreme de necaz sau boală le vor fi de ajutor celor care le folosesc, potrivit site-ului Traditii & superstiții.

Legenda spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale. S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Tradiții și superstiții de Florii

Dat fiind că, de Florii, e dezlegare la pește, acesta nu trebuie să-ți lipsească din meniul de sărbătoare!

Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul-pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu ea, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit.

Nu te spăla pe cap, căci vei albi înainte de vreme! Dacă este neapărat necesar, folosește numai apă sfințită sau descântată.

Fetele mari din Banat şi Transilvania pun o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, acestea sunt luate şi folosite ca talismane pentru dragoste şi sănătate.

Tradiția spune că acela care se împărtăşeşte de Florii are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă îşi va pune în gând, atunci când se apropie de preot.

În ziua de Florii, trebuie să se aerisească hainele, să se primenească obiectele din casă, iar fetele să-şi scoată zestrea afară în soare, pentru a-şi atrage ursitul.

Unele persoane folosesc crenguțele de salcie pentru a se lega cu ele în jurul taliei, să nu le doară mijlocul și să fie rezistente la muncile câmpului ce vor urma.

În unele zone ale țării se obișnuiește ca ramurile de salcie să fie puse și la mormintele rudelor, în acest mod aceștia urmând a ști că se apropie Paștele.

Tradiția spune că așa cum va fi ziua de Florii va fi și ziua de Paște.

Se spune că dacă plantezi pomi în această zi ei doar vor înflori doar, însă nu vei avea parte și de roade.

Ce se face în duminica Floriilor

Începând cu seara de Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară se fac slujbe speciale numite denii. Aceste slujbe au rolul de a ne aminti momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea în Ierusalim până la Învierea Sa. Tot în Duminica Floriilor, biserica acordă dezlegare la pește, a doua oară, în postul Paștelui, după Buna Vestire.

Foto: Hepta

Citește și: Cum vor fi Floriile și Paștele în România, în timpul epidemiei de coronavirus. Reguli noi pentru biserici: Lumina și Paștile sunt aduse de voluntari, la domiciliul credincioșilor!


Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton