Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone din Italia. Tânărul a fost luat de viitură, împreună cu prietenele sale, Bianca și Patrizia

.

Trupul neînsuflețit al lui Cristian Molnar a fost găsit de autoritățile italiene după 24 de zile de căutări. Tânărul român plecase să sărbătorească împreună cu prietena sa Bianca Doros, 23 de ani, şi cu Patrizia Cormos, 20 de ani, pe plaja Premariacco, pe râul Natisone, când au fost surprinși de viitură. Cei trei tineri au stat îmbrățișați mai bine de 40 de minute, în mijlocul apei, așteptând să fie salvați. În zadar, însă!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!


Primarul localităţii Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone.

Trupul neînsuflețit al lui Cristian Molnar, găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone

Trupul lui Cristian Molnar se afla sub o stâncă, în interiorul unui tunel acoperit, de asemenea, cu crengi, într-o zonă care fusese deja căutată, dar în care era dificil să se intre. Descoperirea a fost posibilă datorită scăderii nivelului apei în ultimele zile.


Din 31 mai, căutările au continuat fără încetare. Înşişi membrii familiei lui Cristian, împreună cu fratele său, Petru Radu, care a fost zi şi noapte alături de căutători pe malul râului Natisone, au cerut să se facă tot posibilul în speranţa de a-l găsi pe băiat încă în viaţă. Pentru luni, primarul din Premariacco, Michele De Sabata, a declarat o zi de doliu public, iar duminică au bătut clopotele în micuţa localitate.

‘În continuarea informaţiilor referitoare la victimele accidentului petrecut la 31 mai 2024, în care trei persoane de cetăţenie română au dispărut în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Republica Italiană (două fiind ulterior găsite decedate) şi în contextul informaţiilor publicate în presa italiană cu privire la găsirea unui trup neînsufleţit în apele râului Natisone, provincia Udine, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste a contactat în regim de urgenţă autorităţile italiene competente, în vederea confirmării informaţiei şi a obţinerii de detalii suplimentare cu privire la identitatea şi cetăţenia persoanei decedate. Astfel, autorităţile italiene au comunicat reprezentanţilor oficiului consular că persoana decedată este cetăţean român, iar rezultatele anchetei confirmă faptul că aceasta este cea de-a treia victimă a accidentului menţionat anterior, a transmis luni dimineaţă MAE.



Citește și: Cum a început relația dintre Iuliana Tudor și soțul ei, Răzvan, în urmă cu aproape 30 de ani: „Asta mi-a dat confortul de a fi eu însămi și cu asta cred că am pus bazele relației noastre’. Care a fost cel mai important „examen’ din viața de cuplu/ EXCLUSIV

Citește și: Adriana Simionescu recunoaște că s-a distanțat de logodnicul ei în perioada sarcinii: „Ne-am certat foarte mult. El nu vedea… / Când are loc nunta lor

Dosar de omor din culpă, după tragedia de pe râul Natisone, în care au murit cei trei tineri români


Procurorii italieni continuă ancheta într-un dosar de omor din culpă. Vor să afle dacă cei trei tineri români puteau fi salvaţi. Investigaţiile au arătat că una dintre cele două fete – Patrizia – a sunat de 4 ori la 112, dar ultima dată nu i-a mai răspuns nimeni. A fost audiat şi pompierul care a încercat să-i salveze pe cei trei tineri luaţi de apele râului Natisone. Autorităţile spun, însă, că nu se gândesc la un vinovat şi că aceasta este doar o procedură de rutină.


Momentul în care un pompier a sărit în apele învolburate în încercarea de a-i salva pe români a fost surprins de un martor. Totul în timp ce colegii săi se aflau pe mal şi îl ţineau ancorat cu o frânghie. Salvarea celor trei a eșuat însă, din cauza curenților foarte puternici. 

Mama Patriziei a făcut declarații de-a dreptul sfâșietoare. Cu durere în voce și în suflet, a criticat oamenii care au filmat întregul moment în care fiica ei moare, fără ca cineva să intervină și să încerce să o salveze. Tinerele ar fi sunat la urgențe de mai multe ori, ultima oară nu i-a răspuns nimeni. 


„Ce mă doare cel mai mult este că toată lumea a făcut poze și videoclipuri și nimeni nu le-a salvat. Poate că i-ar fi putut salva. Nu era important să faci videoclipuri. Fusese la plimbare, a sunat de mai multe ori la 112. Și-a lăsat numele, adresa', a declarat mama fetei. 


„Era un înger’, își amintește el, „a studiat mult și a muncit pentru a se întreține. După examenul de la Academie, pe care l-a susținut vineri dimineață, m-a sunat și mi-a spus „am știut tot'.

Ancheta tehnică dispusă de procurorul Letizia Puppa asupra telefonului mobil al Patriziei Maria Cormos este în curs de desfăşurare începând de sâmbătă, la Udine, în laboratorul de informatică criminalistică. Este singurul telefon mobil găsit până acum pe malurile râului Natisone. Se face o copie criminalistică a dispozitivului, inclusiv a cartelelor SIM şi de memorie.


Această evaluare este necesară – la mai bine de trei săptămâni de la tragedie – pentru „a evita o eventuală deteriorare a telefonului mobil şi inutilizarea acestuia în cazul unui proces'.