Klaus Iohannis şi-a dat luni demisia din funcţie, în contextul în care în Parlament se pusese în mişcare procedura de suspendare a sa din calitatea de şef al statului. Astăzi, Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul la Palatul Cotroceni și pleacă la Sibiu, conform ultimelor informații. De ce beneficii se bucură fostul președinte al României pentru tot restul vieții.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Klaus Iohannis are voie să plece de la Cotroceni doar cu cadourile primite care nu fac parte din patrimoniul instituției, dacă valoarea lor este sub plafonul legal stabilit. Fostul președinte nu are voie să ia cu el documente oficiale, clasificate sau care au legătură cu activitatea instituției, acestea rămânând în arhiva Administrației Prezidențiale.
Unde va locui Klaus Iohannis, după ce a plecat de la Cotroceni
Odată cu terminarea mandatului, fostul președinte Klaus Iohannis are dreptul la o locuință de protocol, gratuită, pe durata vieții. În plus, beneficiază de pază și protecție asigurată de SPP şi primeşte şi o maşină cu şofer pe toată durata vieții lui.
Klaus Iohannis avea, potrivit legii, dreptul să mai stea în Vila Lac 3 încă 60 de zile, însă, potrivit informațiilor Antena 3 CNN, a refuzat acest lucru și și-a mutat deja bunurile personale la Sibiu. Iohannis nu va mai folosi locuința de protocol din București începând chiar de astăzi.
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă că, din informaţiile pe care le are, preşedintele demisionar Klaus Iohannis va solicita o locuinţă la care are dreptul, în calitate de fost şef de stat, dar că aceasta nu va fi locuinţa din cartierul Primăverii despre care s-a vehiculat în spaţiul public că ar fi pregătită pentru Iohannis şi în care s-ar fi investit mai multe milioane de euro.
„Din câte ştiu s-a luat o decizie inclusiv din partea domnului preşedinte Iohannis şi va solicita o altă locaţie, nu locaţia respectivă, cea din Primăverii care a fost… nu aceea’, a afirmat ministrul Finanţelor.
În plus, va fi plătit cu o indemnizație lunară viageră, echivalentă cu 75% din salariul net al președintelui în funcție. Această indemnizație este cumulabilă cu pensia. Iar dacă va avea probleme de sănătate, are acces la asistență medicală gratuită în rețeaua sanitară a Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului de Interne.
Ce beneficii va avea Klaus Iohannis dupa mandat:
– Locuință de protocol (maximum 200 m²)
– Pază și protecție prin SPP pe toată durata vieții
– Mașină și șofer pe toată durata vieții
– Indemnizație lunară viageră (75% din salariul net al președintelui în funcție)
– Asistență medicală gratuită în rețeaua MApN şi MAI
Averea lui Klaus Iohannis, dupa 10 ani ca președinte al României
Dupa 10 ani de mandat, averea declarată de Klaus Iohannis a crescut considerabil. A trecut de la un salariu de primar, la salariul de preşedinte al României. Prima declarație de avere pe care Klaus Iohannis a depus-o după ce și-a preluat mandatul de președinte a fost în ianuarie 2015, asta în timp ce ultima declarație a fost urcată pe site-ul Administrație Prezidențiale în iunie 2024.
Între cele două declarații de avere, Klaus Iohannis a rămas cu cele șase case din Sibiu, trei apartamente și trei case de locuit, pe care le deține împreună de soția sa, Carmen Iohannis.
Cu toate acestea, cuplul Iohannis a pierdut un apartament de 166 de metri pătrați obținut în 1997, dar a câştigat un alt apartament de 67 de metri pătraţi, o moștenire obținută în 2020 de fosta Primă Doamnă, reamintește Antena 3.
În două mandate nu a avut niciun interviu, nu s-a adresat niciodată în Parlamentul României, a participat la puţine conferinţe de presă şi pleacă, poate şi cu cea mai scăzută cotă de încredere. În schimb, în timpul mandatalului lui Iohannis, România a intrat in Schengen, a scăpat de MCV, a fost de două ori la Casa Albă şi a consolidat relaţia SUA ca partener strategic şi NATO.
Se poate bucura, în schimb de multe avantaje. După funcţia de preşedinte pe care a avut-o acum Iohannis va avea o vilă de protocol, o indemnizaţie de fost preşedinte de aproximativ 12.000 de lei şi o pensie importantă între 6 mii şi 6.500 de lei.
Klaus Iohannis, primul preşedinte român care a demisionat
Klaus Iohannis și-a anunțat demisia luni, în contextul în care în Parlament începuse procedura de suspendare a sa din funcție. Acesta a argumentat că o astfel de acțiune ar genera o criză politică inutilă, având în vedere că oricum urma să își încheie mandatul.
„Pentru a scuti România și cetățenii români de această criză, de o evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Voi părăsi mandatul pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!', a declarat Iohannis.
Marți, Curtea Constituțională a constatat oficial vacantarea funcției de președinte și a stabilit ca Ilie Bolojan, în calitate de președinte al Senatului, să preia interimatul începând cu 12 februarie.
Klaus Iohannis a exercitat două mandate de președinte, ultimul fiind programat să se încheie pe 21 decembrie 2024. Totuşi Curtea Constituțională care a anulat alegerile prezidențiale a decis ca acesta să rămână în funcție până la organizarea unui nou scrutin.
Hotărârea a fost luată după desecretizarea unor informații transmise de SRI, SIE și Ministerul Afacerilor Interne privind campania electorală a lui Călin Georgescu. Ilie Bolojan va asigura interimatul la Palatul Cotroceni până în luna mai. Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru 4 mai, iar al doilea pentru 18 mai.