Anulări de zbor Wizz Air. Unde pot depune sesizări pasagerii care au avut zboruri anulate și întârziate cu Wizz Air

 Oana Pantazi
.

Unde pot depune sesizări pasagerii care au avut de suferit de pe urma anulării curselor Wizz Air. E de notorietate deja faptul că binecunoscuta companie low-cost Wizz air a creat multe nemulțumiri din cauza întârzierilor, dar și a anulării unor curse. Astfel, nenumărați pasageri care nu au mai ajuns la timp sau chiar deloc la destinație au suferit prejudicii. Din păcate, autoritățile din România au recunoscut că nu pot aplica sancțiuni în astfel de situații deoarece firma nu are reprezentanţă în ţara noastră. Iată ce e de făcut!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Unde pot depune sesizări pasagerii care au avut de suferit de pe urma anulării curselor Wizz Air. Este perioada vacanțelor și tocmai acum unele companii aeriene par să le joace feste turiștilor, pe banii și pe nervii lor. În ultima perioadă, tot mai mulți pasageri au pierdut cursa din cauza companiei low-cost Wizz Air. În cazurile fericite, au ajuns totuși la destinație, însă cu întârzieri mari.  Conform datelor transmise de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), doar în perioada 22 iunie – 5 iulie, peste 200 de curse Wizz Air au avut cel puțin 30 de minute întârziere și 13 au fost anulate. Cu toate acestea, autoritățile din românia se declară neputincioase în fața valului de nemulțumiri, iar asta deoarece nu pot aplica sancțiuni companiei.

Unde pot depune sesizări pasagerii care au avut de suferit de pe urma anulării curselor Wizz Air

Întârzieri mari sau chiar anulări de zboruri – nimeni nu-și dorește să pățească asta, mai ales la plecarea în vacanță. Din nefericire, acest lucru s-a întâmplat foarte des în ultima perioadă în ograda companiei low-cost Wizz Air, spre nemulțumirea celor care au apelat la serviciile lor. Chiar dacă autoritățile române nu pot interveni în această situație, pasagerii care au de suferit au totuși o soluție.

Citește și: Ce i-a făcut Lidia Buble lui Răzvan Simion la filmările videoclipului ‘Sub apă’, când erau într-o relație: „M-am răzbunat pentru toate’

Citește și: Cristi Mitrea a jignit-o pe Bianca Giurcă de la Insula Iubirii: „Copila aia, care stă cu băiatul ăla de are tractoare…'

Citește și: „Toate chestiile astea mă făceau mai urâtă, nu mai frumoasă' De ce a renunțat Brigitte Pastramă la acidul din buze, la unghiile de plastic, la extensiile de păr și genele false / EXCLUSIV

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a anunţat,ieri, că românii care întâmpină diverse probleme cu zborurile Wizz Air pot depune sesizări pe site-ul Centrului European al Consumatorilor România.

„MEAT informează că, pentru rezolvarea problemelor cu compania aeriană Wizz Air, cetăţenii români pot depune sesizari pe site-ul Centrului European al Consumatorilor Romania https://eccromania.ro/. Acest site este pus la dispoziţia consumatorilor români de Uniunea Europenă, pentru rezolvarea problemelor şi recuperarea prejudiciilor', a transmis, joi, Ministerul Turismului, conform Gândul.

MEAT mai precizează că Protecţia Consumatorului nu poate interveni şi nu poate aplica amenzi în acest caz, pentru că Wizz Air nu are reprezentanţă în România.

Când pot sesiza cetățenii români Centrul European al Consumatorilor România

Cetățenii români pot sesiza Centrul European al Consumatorilor România atunci când întâmpină probleme cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european;
dacă vor să ştie ce drepturi au în timpul unor călătorii în alt stat European; dacă vor să depună o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei, a mai transmis ministerul.

„Reuniunea interministerială a miniştrilor economiei este găzduită de către Preşedinţia spaniolă la Bilbao. Prima zi a fost dedicată protecţiei consumatorilor. În acest context, am avut o discuţie bilaterală cu comisarul european pentru justiţie, cu atribuţii privind protecţia consumatorului, Didier Reynders.

I-am cerut sprijin comisarului Reynders în cazul companiei Wizz Air, care în ultima vreme înregistrează numeroase întârzieri şi din păcate şi anulări la zborurile pe care le operează din România. Compania nu răspunde pe liniile de telefon dedicate reclamaţiilor clienţilor, nu are persoane de contact în ţară, ceea ce îngrădeşte posibilităţile de intervenţie ale Agenţiei pentru protecţia consumatorului din România', a scris ministrul MEAT, Ştefan Radu Oprea, marţi, pe Facebook.

Ce poate face ECC Romania

ECC Romania este cofinanțat de Comisia Europeană și de Guvernul României, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. ECC Romania funcționează în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

  •  poate oferi sfaturi consumatorilor cu privire la drepturile lor sau informații practice atunci când se deplasează prin UE – de la închirierea unei mașini, rezervarea unui pachet de vacanță sau a unui zbor, la comanda unor produse online.
  • Sprijin în soluționarea unei plângeri: atunci când consumatorii au o reclamație împotriva unui comerciant dintr-un alt stat membru, ECC Romania poate coopera cu alte Centre din ECC-Net pentru a găsi o soluție amiabilă la problemele întâmpinate.
  • Consultanță: dacă o soluționare pe cale amiabilă nu este posibilă, ECC Romania poate oferi sfaturi cu privire la calea de urmat – mijloace alternative de soluționare a litigiilor, Procedura Europeană privind Cererile cu Valoare Redusă (sub 2.000 de euro), Procedura Europeană privind Somația de Plată sau un alt organism.
  • Plângerile consumatorilor împotriva unor companii din UE pot fi preluate numai dacă aceștia sunt rezidenți sau cetățeni ai unui stat membru al UE (plus Norvegia și Islanda) și dacă legislația comunitară este aplicabilă.
  • Toate serviciile oferite de Centrul European a Consumatorilor din România sunt gratuite.

Ce nu poate face ECC Romania

  • Nu poate obliga comerciantul să accepte soluționarea litigiului pe cale amiabilă
  • Nu poate reprezenta în mod legal consumatorii (de exemplu, în instanță)
  • Nu poate prelua plângerea dacă sediul comerciantului se află în statul de rezidență al consumatorului
  • Nu poate interveni dacă sediul comerciantului se află în afara UE (de exemplu în China, Canada sau SUA).

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton