Pe 20 iunie, la Şcoala Gimnazială Nr. 11 Ioan Heliade Rădulescu' din Bucureşti, Nadia Comăneci şi RAMA au premiat câştigătorii concursului „Campioni la Mic Dejun', iniţiativă educaţională derulată pe parcursul lunii iunie 2013.
Iniţiativa educaţională Campioni la mic dejun’ a fost adresată copiilor din clasele I-IV, care au fost învăţaţi să îşi pregătească singuri sandvişuri cât mai sănătoase, gustoase, dar şi ingenioase.
„Micul dejun este masa cea mai importantă a zilei. Acesta este unul dintre cele mai bune sfaturi primite încă de mică de la părinţii mei, sfat care m-a ajutat enorm atât ca sportiv, cât şi apoi ca soţie şi mamă. La rândul meu, încerc sa îl învăţ pe fiul meu deprinderi zilnice sănătoase pentru că acestea constituie baza unei alimentaţii echilibrate. Susţin iniţiativa RAMA, brand pe care îl apreciez de mulţi ani, de când îl procuram din Germania, pentru că nu exista în România. Sper că datorită iniţiativei Campioni la Mic Dejun cât mai mulţi părinţi vor reuşi să îşi convingă copiii să nu sară niciodată peste micul dejun. Numai dacă suntem sănătoşi putem avea succes, iar pentru a fi campioni ziua trebuie să înceapă întotdeauna, chiar şi în vacanţă, cu un mic dejun echilibrat’, a declarat Nadia Comăneci.
Specialistii ȋn nutritie atenţionează că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, mai ales pentru copiii de vârsta şcolară, pentru care nivelul de solicitare intelectuală este foarte ridicat în special în cursul dimineţii.
Obiceiul de a lua micul dejun trebuie consolidat şi în timpul vacanţei, când cei mici au mai mult timp şi pot fi încurajaţi să îşi pregătească singuri un mic dejun de calitate şi să înţeleagă ce este bine să mănânce.
În curând pe viva.ro un video-interviu în exclusivitate cu Nadia Comăneci!
Foto: PR