Sorina Dănciuloiu

.

„Datoria de a ne asigura un viitor financiar sănătos este cea care ne va motiva să trăim corect prezentul

Sorina și-a dorit să lucreze într-o bancă încă din copilărie, prin urmare din 2006 activează în banking și din 2013 în BCR. A ajuns să se implice în programul „Școala de bani ca profesor de educație financiară deoarece crede într-o Românie mai bună și e de părere că orice aport în această direcție contează.

Ce te-a determinat să te implici ca trainer în programul de educație financiară?


Cred cu tărie într-o Românie mai bună și orice aport în direcția asta contează.

Fiecare dintre noi suntem responsabili în această direcție și 1% din ceea ce reușim să facem în plus zi de zi se va resimți semnificativ peste ani.

Care sunt cele mai frecvente confuzii pe care oamenii le fac când aud termenul de educație financiară?

Până acum, sunt două reacții pe care le-am întâlnit cel mai des.

Sunt oameni care asociază educația financiară cu explicarea termenilor din zona bancară, (spre exemplu, ce înseamnă DAE, ROBOR etc.) și mai sunt oameni care se gândesc că educația financiară este pentru cei bogați care au nevoie să știe cum să-și administreze averea. Partea frumoasă este că, încă de la primele discuții, concluzia este aceeași. Indiferent de veniturile obținute, averea personală și statutul social, e la îndemâna fiecăruia să aibă mai multă grijă de banii câștigați. Apoi, datoria de a ne asigura un viitor financiar sănătos este cea care ne va motiva să trăim corect prezentul.


Ca profesor, ești întotdeauna interesat de schimbarea pe care un curs o aduce în evoluția elevului. Dar în tine ce schimbare a adus cu sine acest program de educație financiară?

Conștientizarea realității mele financiare constituie elementul-cheie care m-a determinat să acționez diferit imediat după ce am participat la workshopul de educație financiară. M-am simțit parte din proverbul cu cizmarul care nu ajunge să-și facă încălțări și pentru el. Cizmarul care lucrează cu multă pasiune pentru colaboratorii lui, aceștia fiind mereu prioritatea. Și așa am ajuns cu gândul la bancherul care este indecis cum ar fi mai potrivit pentru el, având infinite experiențe și idei financiare.

Dacă ar fi să îi poți da celei mai bune prietene un singur sfat de educație financiară, care ar fi acela?

În prezentările pe care le fac folosesc un exemplu personal care aduce multe zâmbete în săli: când am început să economisesc, m-am gândit la ce aș putea să renunț lunar fără să sufăr foarte tare. Și am început cu o parte din banii de coafor.