Ally Brooke din trupa Fifth Harmony a făcut recent o declarație uimitoare – artista a mărturisit că, la 27 de ani, este încă virgină și că are de gând să intre așa în biserică, în ziua nunții.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Ally Brooke din trupa Fifth Harmony a luat recent multă lume prin surprindere, în cadrul unui interviu în care a vorbit despre virginitatea sa, subiect ce va fi abordat și în cartea ei autobiografică, Finding Harmony, ce urmează să apară curând.
„Am scris despre asta în cartea mea, unde am vorbit foarte deschis. Am avut curaj să vorbesc despre asta. Mă simt fericită că am fost în stare să împărtășeșc acest lucru cu fanii și cu cititorii mei și că le-am vorbit despre alegerea pe care am făcut-o', a mărturisit Ally Brooke din trupa Fifth Harmony.
Ally Brooke nu a fost crezută de toată lumea
Fosta componentă a trupei Fifth Harmony a povestit, de asemenea, că virginitatea ei a constituit o problemă atunci când venea vorba despre întâlniri cu bărbații.
„Au fost momente când oamenii au râs de mine sau au pus la îndoială acest lucru – Da, sigur! -, dar în sufletul meu eu știam adevărul', a spus artista.
Pe de altă parte, Ally Brooke a recunoscut că a avut parte și de întâlniri cu oameni care i-au respectat decizia. „ E minunat să simți acel respect. Nu am simțit nicio presiune, iar ăsta e cel mai grozav lucru’.
„M-am simțit singură și neajutorată'
Ally a rememorat și o întâmplare neplăcută de pe vremea când făcea parte din trupa fifth Harmony. Artista a povestit că un factor de decizie din lumea muzicală i-a propus să se întâlnească pentru a-i oferi ajutorul său.
„Când m-am dus, mi-a oferit o pereche de tanga și mi-a zis: Ai arăta foarte bine în ăștia. Am fost complet umilită, șocată și dezgustată. Nu simțeam că am puterea de a face ceva, pentru că, deși oamenii auzeau despre lucruri de acest gen, la vremea aceea nu făceau nimic în sensul ăsta. Oamenii nu erau făcuți răspunzători pentru acțiunile lor. Așa că m-am simțit singură și neajutorată. Ce puteam face la vremea respectivă? Eram doar o fetiță într-un grup și toți acești oameni dețineau puterea', a mărturisit Ally Brooke.
Foto: Instagram