S-au iubit, s-au despărțit: 6 cupluri uitate din showbiz-ul românesc!

 Dana Enache
.

O lume mică, în care toți se cunosc. Puține sunt vedetele care își aleg parteneri din alte domenii de activitate, astfel că am putea număra, chiar și în prezent, zeci de cupluri din showbiz. Care sunt, însă, relațiile de care a uitat toată lumea? Vi le amintim noi! Sunt povești vechi, de 10, 15 ani sau chiar mai mult, despre care sunt șanse mari ca și protagoniștii lor să le fi ascuns într-un sertar închis cu cheia. Așadar, iată 6 dintre cuplurile uitate din showbiz-ul românesc! 

 

Lavinia Pîrva și Ianis Zicu

 

Mereu discretă cu viața ei personală, Lavinia Pîrva rar a vorbit despre relațiile ei, cele mai multe fiind învăluite în mister. Însă totul s-a schimbat în anul 2010, când solista a recunoscut că trăiește o poveste de dragoste cu fotbalistul Ianis Zicu, pe atunci un bărbat extrem de râvnit de domnișoarele dornice de celebritate. Povestea lor a fost una scurtă, dar intensă, a durat aproximativ un an, însă motivele separării au fost, de asemenea, păstrate la secret. N-a mai durat mult și Lavinia și-a întâlnit, ulterior, iubirea vieții, pe Ștefan Bănică Jr.

 

Lili Sandu și Sișu

Lili Sandu și Sișu au fost împreună în 1999

Lili Sandu și Sișu au fost împreună în 1999

Încuracte sunt căile amorului, dar iată că Lili Sandu și Sișu au găsit calea să se apropie din punct de vedere sentimental deși, la prima vedere, par total diferiți. Puțini sunt cei care își mai amintesc faptul că cei doi au trăit o poveste de dragoste, în urmă cu… aproape 20 de ani! Mai exact, în anul 1999, la scurt timp după ce Lili Sandu debutase în trupa Trinity, alături de buna ei prietenă, Ileana Lazariuc. Idila dintre Sișu și Lili Sandu n-a durat prea mult, cei doi despărțindu-se în condiții amiabile, după câteva luni. Asta, în pofida faptului că relația părea una serioasă, cei doi afișându-se împreună, la petrecerile vremii respective.

 

Liviu Vârciu și Jojo

Jojo și Liviu Vârciu au fost la un pas de căsătorie, în 2003. Foto: Libertatea

Jojo și Liviu Vârciu au fost la un pas de căsătorie, în 2003. Foto: Libertatea

Greu de concurat cu Liviu Vârciu la numărul de cuceriri! Puține femei din showbiz au reușit să reziste farmecului artistului, iar printre cele care i-au căzut cu tronc a fost și Cătălina Grama, alias Jojo. Și să nu credeți că idila lor a durat cât o ploaie scurtă de vară! Nu, Liviu Vârciu și Jojo au avut o relație cât se poate de serioasă, dar și năbădăioasă, neînțelegerile dintre ei fiind extrem de frecvente. Totul s-a consumat la începutul anilor 2000, când ale tinereții valuri au și reușit să le deterioreze relația.

 

 

Irinel Columbeanu și Romanița Iovan

Romanița Iovan și Irinel Columbeanu au avut o relație în urmă cu aproape 30 de ani

Romanița Iovan și Irinel Columbeanu au avut o relație în urmă cu aproape 30 de ani

 

Mulți cred că prima iubită celebră a lui Irinel Columbeanu a fost Anna Lesko. Eui bine, greșit! În urmă cu aproape trei decenii, Irinal a avut o relație cu nimeni alta decât Romanița Iovan, totul petrecându-se cu mult înainte ca presa mondenă să existe. Informațiile au iești, totuși, la iveală, iar cei doi continuă să aibă o relație civilizată chiar și în prezent, salutându-se și schimbând câteva vorbe de fiecare dată când au ocazia.

 

 

Giulia și Cristi Enache de la Direcția 5

Giulia a fost curtată de Cristi Enache pe vremea când avea doar 15 ani

Giulia a fost curtată de Cristi Enache pe vremea când avea doar 15 ani

Are o căsnicie fericită, e mama a doi copii și puțini își mai amintesc despre trecutul ei sentimental. Ei bine, Giulia a început să frângă inimi încă din adolescență, iar primul ei curtezan a fost nimeni altul decât Cristi Enache, solistul trupei Direcția 5. Cel mai probabil că relația a fost una platonică, asta în pofida faptului că artistul dovedea insistență în ceea ce o privește. Nu o dată s-a întâmplat să-i trimită buchete de flori și să-i facă dedicații chiar în timpul emisiunilor televizate.

 

Codin Maticiuc și Gina Pistol

Gina Pistol și Codin Maticiuc s-au iubit în urmă cu 15 ani. Foto: Revista Ciao!

Gina Pistol și Codin Maticiuc s-au iubit în urmă cu 15 ani. Foto: Revista Ciao!

Au trecut aproape 15 ani de când Gina Pistol și Codin Maticiuc au format un cuplu! Ea – frumoasă, diva pe care și-o dorea orice bărbat, el  – milionarul excentric la care toate domnișoarele din oraș râvneau. Relația lor a durat câteva luni, însă totul s-a transformat într-o frumoasă amiciție ce durează chiar și-n zilele noastre. De altfel, Gina și Codin se întâlnesc adesea la petreceri și evenimente mondene și petrec împreună.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton