Cine ar zice că Sharone Stone are 61 de ani? Este sexy, frumoasă, are o siluetă de invidiat și parcă nici nu zici că anii au trecut peste actriță din „Basic Instict”. Vedeta a împărtășit „secretele tinereții veșnice”.
Senzualitatea, rafinamentul și eleganța par să fie cuvintele cheie atunci când vine vorba despre Sharon Stone. În luna martie, mai exact pe data de 10, frumoasa actriță va împlini 62 de ani. Nu își arată absolut deloc vârsta, nici măcar prin stilul vestimentar. Șochează cu fiecare apariție și este un exemplu pentru femei din întreaga lume.
Contrar aparențelor, Sharone Stone nu este întotdeauna sigură pe sine; mai mult, a intrat în depresie în momentul în care și-a dat seama că începe să îmbătrânească, scrie click.ro.
„N-a fost uşor. A fost o vreme, pe la 40 de ani, când mă închideam în baie cu o sticlă de vin şi-mi spuneam «N-am să ies până n-am să accept în totalitate felul în care arăt».
Mi-am analizat faţa în oglinda mare, m-am uitat la corp şi am plâns, am plâns, am plâns. Apoi mi-am spus: «O să îmbătrâneşti. Cum vrei să faci asta?». Şi m-am gândit: «Mi-aş dori să îmbătrânesc precum un dansator». Vreau să-mi păstrez corpul într-o formă asemănătoare. Îmi place să dansez şi să mă întind. Şi îmi place să merg la sala de sport „, a spus Sharon Stone într-un interviu acordat revistei „Shape.
Ce mănâncă Sharon Stone
Sharon Stone a adoptat obiceiuri sănătoase în materie de aimentație, astfel încât să-și mențină silueta.
Ea menționat că adoră ceaiul și ciocolata neagră, însă nu consumă deloc alcool.
„Îmi place mâncarea curată, pregătită cât mai simplu posibil. Mănânc peşte şi brânză. Îmi plac fripturile şi îmi priesc pentru că am un nivel foarte scăzut al colesterolului şi presiunea sângelui scăzută. Această dietă nu este bună pentru fiecare, trebuie să consulţi medicul, a menționat actrița.
Sursa foto: Hepta