Kate Middleton a împlinit 37 de ani. Cum s-a schimbat Ducesa de Cambridge de-a lungul timpului

.

În anul 2007, o tânără delicată și frumoasă intra pentru prima oară în atenția fotografilor. De atunci au trecut 11 ani și Kate Middleton a devenit soția Prințului William, Ducesă de Cambridge și mamă a trei copii. Iată cum s-a schimbat de-a lungul anilor!

Astăzi, 9 februarie, Kate Middleton a împlinit 37 de ani și, chiar dacă ea pare să nu fi îmbătrânit cu nicio secundă, au trecut deja 8 ani de când  a îmbrăcat rochia de mireasă… Opt ani în care Ducesa de Cambridge s-a maturizat și și-a luat foarte în serios îndatoririle regale, devenind una dintre cele mai iubite și apreciate personalități de la Buckingham, dar și un style icon și un trend setter pentru femeile din lumea întreagă. Mamă full-time, dar și parteneră de nădejde a Prințului William, Ducesa de Cambridge a avut un an extrem de ocupat, cu atât mai mult cu cât, în aprilie trecut, ea a devenit mamă pentru a treia oară.

Anul acesta, Kate Middleton va marca împlinirea a 37 de ani cu discreție, în familie, alături de cei trei copii ai ei – George, Charlotte și Louis, cu atât mai mult cu cât Prințul William are astăzi niște îndatoriri oficiale pe care trebuie să le onoreze (se întâlnește cu paramedicii Serviciului Aerian al Ambulanței londoneze). Ducesa de Cambridge a primit, de altfel, o mulțime de felicitări și din partea admiratorilor din social media, care i-au scris pe pagina de Twitter a Palatului Kensington, care le-a răspuns acestora în numele lui Kate: „Vă mulțumim tuturor pentru mesajele minunate pe care le-ați trimis cu ocazia zilei de naștere a Ducesei de Cambridge”.

Pentru Kate Middleton, 2019 va fi un an și mai plin

În afara îndatoririlor regale, Kate Middleton va avea un an și mai plin ca de obicei, iar asta pentru că familia ei și a Prințului William s-a mărit anul trecut cu un membru, Prințul Louis venind pe lume în luna aprilie. În plus, anul acesta, în luna mai, Prințesa Charlotte va împlini 4 ani și va începe și ea școala, în septembrie, urmând să meargă, probabil, în același loc cu fratele ei, Prințul George, la școala privată Thomas Battersea.

Dacă la asta adăugăm și viața de familie destul de agitată – zvonurile că între Kate Middleton și Meghan Markle există o oarecare animozitate greu de gestionat -, tabloul este complet. Cu siguranță, Ducesa de Cambridge va depăși toate momentele grele cu zâmbetul pe buze și cu eleganța care o reprezintă și va continua să se mențină pe un loc fruntaș în preferințele britanicilor. Doar într-o zi va fi soția Regelui Angliei, moment care este mai apropiat decât ne imaginăm, în cazul în care Prințul Charles ar renunța la tron, așa cum se zvonește.

Septembrie 2007 – pe vremea când nici măcar ea nu-și imagina că va deveni Ducesa de Cambridge!Septembrie 2007 – pe vremea când nici măcar ea nu-și imagina că va deveni Ducesa de Cambridge!

Foto: Hepta 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton