Oana Andoni este însărcinată în luna a şaptea: "Vom fi binecuvântați cu încă o minune!". Vedeta Pro TV a dezvăluit sexul copilului

.

Oana Andoni trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei și se pregătește să aducă pe lume cel de-al doilea copil. Prezentatoarea Știrile PRO TV este emoționată și entuziasmată că în curând va începe o nouă etapă importantă din viața ei. Însărcinată în șapte luni, prezentatoarea PRO TV va aduce pe lume o fetiță în această toamnă, la opt ani de la venirea pe lumea a primului ei copil.

„Nu pot să spun că această veste ne-a luat prin surprindere pentru că atât noi, părinții, cât și bunicii ne-am dorit ca familia noastră să se mărească. Iar Erica, fetița noastră, este cea mai încântată!


Ea ne tot întreba de ce nu are o surioară, insista aproape zilnic cu acest subiect și acum este foarte curioasă cum o să arate cea mică, îi spune deja povești și de-abia așteaptă să o cunoască.

În octombrie vom fi binecuvântați cu încă o minune în viața noastră și ne pregătim cu drag pentru venirea ei pe lume. O așteptăm cu nerăbdare!’, a spus Oana Andoni.