Există viață și după divorț! Paula Chirilă, despre noul iubit: ”Am mai mult soare în viață acum”

.

Paula Chirilă a trecut recent printr-un divorț, însă acum este pregătită să o iasă de la capăt. Vedeta este o femeie puternică și pare că soarele deja a răsărit pe strada ei. Pe Paula Chirilă am întâlnit-o la un eveniment, unde ne-a vorbit deschis despre ceea ce se întâmplă acum în viața ei.

Vedeta este gata să o ia de la capăt cu un alt bărbat, însă totul este abia la început. Paula Chirilă este fericită, chiar dacă a trecut prin mai multe schimbări emoționale și fizice. După 12 de ani căsnicie, vedeta și soțul ei au spus stop, iar fiecare o ia pe drumul lui, însă întotdeauna pe cei doi îi va lega fiica lor.


‘Viața mea e foarte agitată, foarte aglomerată. Eu sunt într-o continuă schimbare și mă bucur de schimbările prin care trec și emoționale și fizice și tot. Cumva o iau de la capăt. Eu simt că pe mine, pe interior, m-am reinventat. Am mai mult soare în viață acum, văd lumea altfel, într-o altă lumină. Evident că am suferit. După 12 ani este greu să te desparți de un om cu care împărțit și bune și rele. Cumva încă mă simt responsabilă pentru el și îi doresc tot binele din lume, chiar îi doresc să fie fericit. Cumva mă simțeam vinovată pentru nefericirea asta și a lui și a mea. Ne lingem rănile și vom merge mai departe.’, ne-a spus Paula Chirilă.


Paula Chirilă, despre bărbatul din viața ei

De când a devenit o femeie liberă, Paula Chirilă este extrem de curtată, iar acest lucru chiar îi place. Vedeta nu vrea să spună prea multe deocamdată despre noul său iubit de teama unui eșec. Acum rămâne de văzut când Paula Chirilă îl va prezenta lumii pe cel care a reușit să o facă fericită din nou.

‘Există și nu există. Nu vreau să dau prea multe informații până lucrurile nu devin serioase așa. Sunt o femeie extrem de curtată și mă bucur din plin de lucrul acesta. Mi-a atras cineva atenția ca să spun așa, dar nu spun mai multe. Îmi e și frică de eșec. Prefer să spun mai puține, iar atunci când va fi ceva foarte sigur să spun că el este. Deocamdată mă curtează.’, a dezvăluit vedeta.

Pentru această vară, vedeta și-a făcut deja o parte din planuri. Paula Chirilă plănuiește să plece într-o vacanță împreună cu toată familia ei. ‘Plănuiesc mai multe vacanțe. Cât de curând voi călători în străinătate. Iar în vară voi merge cu familia într-un tur prin țară.’, a declarat Paula Chirilă.


Citește și: Paula Chirilă a divorțat! Motivul pentru care vedeta a pus punct căsniciei

FOTO: Facebook