Actrița Cristina Stamate a murit

 Pirvu Cristina
.

Actrița Cristina Stamate a murit luni dimineață, pe un pat de spital de la Floreasca, la vârsta de 71 de ani. Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946.

Cristina Stamate a murit după ce joi a fost internată de urgență,  la Spitalul Floreasca, chiar în ziua în care a fost confirmat decesul Stelei Popescu. Oficialii au anunțat chiar în dimineața aceasta decesul actriței.

'Actrița Cristina Stamate a murit luni, în jurul orei 6.50' a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Florasca, Bogdan Oprița.

Cristina Stamate, probleme de sănătate

Actriţa a fost internată la Spitalul Floreasca de câteva zile, în stare gravă. Potrivit unor surse medicale, actrita era inconștientă, deshidratată, cu hipertensiune. Aceasta a fost operată pe cord deschis, în ianuarie 2015. Intervenţia a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac.

Cristina Stamate a murit. Ce spunea actrița despre moarte

„Am fost acolo, la limita dintre viață și moarte. Simțeam că nu pot să respir, că mă sufoc. Aveam pleurezie, apă la plămâni din cauza inimii. Și mă gândeam că o să mor și aveam nedumerirea că nu văd filmul vieții mele. Aveam indignarea comică a faptului că mi se întâmplă o moarte atipică, era diferit de ce citisem eu.

Stăteam în casă, că nu mă simțeam bine, dar nu am vrut să merg la spital, că eu aveam încredera că îmi trece. Nu am fost panicată. Apoi am chemat o prietenă, ea a chemat salvarea, m-au luat la spital.

A urmat operația. Cred că foarte multe lucruri se schimbă. Eu cred că ți se schimbă modul de a privi, importanța lucrurilor din jurul tău. Vrând nevrând, toate lucrurile devin neimportante în jurul tău', declara Cristina Stamate, la Antena Stars.

Cristina Stamate a murit. Ce spunea Stela Popescu despre ea

Cristina Stamate, 71 de ani, a murit la patru zile distanță de buna ei prietenă și colegă de scenă, Stela Popescu.

Cristina Stamate, actriţă a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase', avea „vocaţia iubirii faţă de tot ce este frumos pe lume', aşa a caracterizat-o prietena ei, Stela Popescu.

Cristina Stamate, carieră de succes

Actriţa Cristina Stamate s-a născut pe 8 februarie 1946, la Bucureşti. Şi-ar fi dorit să devină avocat, dar a fost îndrumată către actorie.

„Eu mă pregătisem pentru Drept. Nu eram dispusă să pierd nicio zi din viaţa mea, nu ştiu unde mă grăbeam aşa de tare. La Teatru, aveam colegi care picaseră ani la rând înainte să intre. Unul picase opt ani la rând. Şi mi s-a părut îngrozitor să-ţi strici destinul, opt ani din viaţă, în care putea să facă o altă facultate, o familie, să facă ceva. Şi cred că de-aia mi-am jurat că eu nu pierd nicio secundă. Examenul la Teatru l-am avut cu două săptămâni înainte de cel la Drept şi am intrat. Dar şi acum jelesc că n-am făcut Dreptul', potrivit Adevărul.

Aceasta a jucat în multe piese de teatru: „Revista Revistelor”, „Vara nu-i ca iarna”, „Arca lui Nae şi Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolii femeilor” și multe altele.

Foto: Hepta

Cristina Pîrvu

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton