Adriana Trandafir, despre cel mai frumos cadou: “Dumnezeu mi-a arătat că există viață și dincolo de pensie!”

.

Adriana Trandafir, despre cel mai frumos cadou. A trecut mai bine de jumătate de an, de când a primit una dintre cele mai bune propuneri din cariera sa, iar de atunci se bucură de fiecare clipă petrecută pe platourile de filmare de la un cunoscut serial.

Îndrăgita actriță Adriana Trandafir mărturisește că șansa de a juca în prima dramă psihologică din peisajul serialelor autohtone reprezintă pentru ea  o surpriză uriașă.


Pentru mine, <> a fost cel mai frumos cadou, pe care mi l-a pregătit Dumnezeu, de după pensie. Mi-a arătat că există viață și dincolo de pensie. Atunci, când am spus că vreau să ies la pensie, toată lumea a început: <>. Mi-am propus să fac lucruri pe care nu le-am făcut, nu am avut vreme să le fac. De exemplu, să scriu scrisori, să-mi scriu amintirile, să învăț parcarea laterală, să învăț să înot, m-am înscris la doctorat. Mi-am propus să fac numai ce-mi place, când îmi place, pentru cine îmi place.  Dar, iată că, Dumnezeu mi-a scos în cale proiectul ăsta și pe Silișor (Sile din Fructul oprit’, interpretat de Marian Râlea). Nu numai că este un nou proiect pentru mine, dar am intrat într-o nouă familie.’, a declarat Adriana Trandafir la Happy Channel.


Adriana Trandafir joacă alături de Marian Râlea

Alături de Marian Râlea, formează un cuplu de olteni plin de umor în producția de la Antena 1. Al doilea cadou este întâlnirea cu Marian Râlea. Îl urmăream de peste 30-40 de ani. (…) Încă de la prima secvență, am avut o legătură profesională extraordinară, și datorită lui, dar și datorită vouă, munca asta foarte grea la serial, mie mi se pare o mare bucurie!, mărturisește actrița.

Foto: PR