Alice Peneacă – Dezvăluiri despre viaţa alături de Bobby Păunescu

.

Noua senzație a pictorialelor de modă și a știrilor mondene, subiectul curent al micilor bârfe la o cafea și obiectul unor invidii deloc surprinzătoare pare să trăiască un vis. Alice (24) ne-a povestit în cel fel i-a schimbat viața căsătoria cu Bobby Păunescu, cum a fost prima întâlnire și cum percepe diferența de vârstă dintre ea și soțul ei.

 


 

Mi-am zis că voi încerca să mă abțin de la previzibila asociere între persona­jul ședinței noastre foto și Alice în Țara Minunilor, dar este foarte greu de evitat paralela. În primul rând, și Alice Peneacă are o pisică (detaliu mult mai important decât pare, dacă stai să te gândești că soțul ei are alergie la pisici), în al doilea rând, chiar trăiește într-un fel un vis. Călătorește în toată lumea grație meseriei de model, pozează pentru branduri importante, este soția lui Bobby Păunescu și poate bea Coca-Cola fără să își facă griji pentru siluetă. Asta am văzut-o cu ochii mei la ședința foto, unde a refuzat apa. Dar asta doar pentru că dormise foarte puțin și reușise performanța de a pierde câteva avioane într-o singură săptâmână. Își mai merită prenumele pe care îl poartă și pen­tru naturalețea și sinceritatea dezarmante pe care le vei descoperi în acest interviu. Aceleași calitați care, alături de cele evi­dente din fotografii, au făcut ca un burlac convins să o ceară în căsătorie după doar trei luni de relație.


 

De câte ori mă uit pe Instagramul tău, te afli în altă țară. Câte țări ai văzut în ultima săptămână și ceva?

Se pun și aeroporturile? (râde) Italia, Ger­mania, Danemarca. A fost groaznică săp­tămâna asta, am pierdut cinci avioane.

 

Călătorești singură?

Da. Rareori apuc să merg în vacanță cu Bobby. Cel puțin în ultimul an a fost foarte greu să ne organizăm, și el are un program încărcat. Cât am lucrat la Mi­lano mai venea în weekend să mă vadă și mergeam împreună la Lugano două zile.

 

Acasă te așteaptă mereu un cățel și o pisică. Animalele au fost dorința ta și Bobby ți-a făcut pe plac?

Pe James, cățelul, îl avea dinainte, eu doar l-am adoptat. Iar pisica a fost dorința mea, am așteptat doi ani să se îndepli­nească. (râde)

 

De ce atâta așteptare pentru o pisică?

Pentru că Bobby are alergie la pisici. I-a fost mai greu la început să se obișnuiască, dar a trecut peste. Acum nu mai are nicio problemă, el e cel care are grijă de ea când sunt eu plecată.


 

Tu ce-ai făcut pentru el, peste ce ai trecut?

Peste foarte multeee, dar nu pot să spun! (râde) De exemplu, am început să mă­nânc legume pentru el, până la 22 de ani nu mâncasem în viața mea legume. Am început să fac asta la rugămintea lui. Îna­inte mâncam pâine, fructe, însă legumele le-am refuzat de mică.

 

Continuarea în numărul de februarie al revistei VIVA! la standurile de presă din 2 februarie