Anca Lungu a vorbit pentru prima dată despre divorț: „Sunt câteva luni bune de când merg la psiholog”

.

Anca și Ștefan Lungu au divorțat în urmă cu câteva luni, însă niciunul nu a vrut să vorbească despre evenimentul trist din viața lor și au dorit ca totul să se întâmple departe de ochii presei.

Acum, la 4 luni de când s-a aflat de divorțul celor doi, Anca a vorbit pentru prima dată despre viața de după divorț și despre cum a încercat să își revină.


Vezi și: Prinţul George, ameninţat de ISIS – Jihadiştii au postat online o fotografie şi un mesaj pentru fiul prințului William și al lui Kate Middleton

„Lucrurile nu sunt albe sau negre şi tot ce ţine de sentimente, emoţii şi trăiri nu poate fi încadrat în categorii. Fiecare poveste e unică şi fiecare despărţire e resimţită diferit. Scriu, citesc, gătesc şi călătoresc, îmi cresc copilul şi prezint ştirile. Cred că fiecare dintre noi este responsabil de propria lui fericire, iar eu am ales să fiu responsabilă. Şi am mai învăţat că toate resursele sunt înăuntru. Cu cât cauţi mai departe, cu atât şansele de a face „bine sunt mai mici. Şi, în aceste condiţii, starea mea de spirit este una bună, de care am grijă şi pe care îmi doresc să o transform î­ntr-una foarte bună. Sunt câteva luni bune de când merg la psiholog şi asta mă ajută foarte mult. Învăţ despre mine şi în curând mă voi cunoaşte aşa cum sunt’, a spus Anca Lungu într-un inetrviu pentru numărul de noiembrie al revistei Unica.


Anca și Ștefan Lungu s-au căsătorit în anul 2013, în Toscana. După 4 ani de mariaj și o fetiță de 3 ani împreună, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate în vara acestui an.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook