Andra, David şi Măruţă – Aşteptând-o pe Eva

 Florentina Liutic
.

Venirea pe lume a celui de-al doilea copil al Andrei și al lui Cătălin Măruță (o fetiță pe care o va chema Ioana Maria Eva) va completa în mod fericit cea mai frumoasă familie din show-business-ul autohton.

 

andra si maruta

 

I-am întâlnit pe Andra și pe Cătălin Măruță într-o frumoasă seară de mai într-o cafenea: veniseră împreună cu băiețelul lor de 4 ani, David, și cu bona lui. Cât s-a dus Cătălin să-l lase pe David la locul de joacă, mă pregăteam să-i țin de urât Andrei când un ins bizar, îmbră­cat într-o salopetă de camuflaj, a început să vorbească cu ea de parcă ar fi fost vechi cunoștințe. Abia peste câteva mo­mente am realizat că, deși nu-l cunoștea, Andra i-a ascultat cu zâmbetul pe buze perorația ininteligibilă, după care a con­cluzionat: „Mi se întâmplă de-astea destul de des… Apoi a venit Cătălin și mi-a arătat mândru ecografia Evei, iar eu am remarcat că telefonul lui mobil este pro­tejat de o carcasă pe care este imprimată fotografia Andrei. La finalul discuției, David, întors victorios de la locul de joa­că cu o motocicletă de jucărie în mână, și-a exprimat dezinvolt iubirea pentru părinți și a fredonat, împreună cu mama sa, melodia „Avioane de hârtie.

 

Cătălin, spuneai undeva că după 40 de ani vrei să te lași de muncă.

Eu am zis că de la 40 de ani aș vrea să mă odihnesc și să mă ocup mai mult de familie. Și că mi-ar plăcea să fiu într-o perpetuă vacanță. Desigur, asta nu în­seamnă că n-o să mai muncesc nicio­dată. Dar de la 40 de ani mă voi gândi foarte bine ce voi face mai departe.

 

Deci nu ești obosit, nemulțumit de ceea ce faci, plictisit…

Nu. Eu fac emisiuni în direct de aproape 17 ani. Însă o viață avem, care începe în punctul A și se termină în punctul B. De dincolo nu s-a întors nimeni să ne spună cum e, deci singurul lucru cu care rămâi sunt amintirile. Mie îmi place enorm de mult ceea ce fac, dar vreau să am mai multe amintiri cu familia mea, mai ales că acum o să vină pe lume și fetița noastră.

 

Eu credeam că v-ați înțeles: Andra, tu muncești, Cătălin intră în vacanță.

Andra: Ha, ha, mie mi-ar plăcea. Eu tânjesc după momentele în care suntem împreună cu toții, că amândoi avem un program foarte aglomerat. Dar chiar dacă i-aș spune să stea acasă, nu cred că ar putea.

Cătălin: Știi cum ar trebui să fie? Să stai pe o terasă, eventual pe malul mării, să te uiți în zare și să-ți spui: am 40 de ani, fac ce vreau eu, cum vreau eu, când vreau eu. În momentul de față, e dificil să-mi iau o zi liberă, fiind vorba despre o emisiune zilnică, trebuie să fiu acolo. Însă îmi place foarte tare ceea ce fac și de aceea continui.

A: Nu cred că poți face ce face Cătălin fără să îți placă. Văzându-l cât e de im­plicat, că muncește de dimineață de la 9 până seara la 9, îl admir foarte mult.

 

Continuarea în numărul de iunie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 30 mai.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton