Andreea Marin a făcut lumină: cât de serioase sunt problemele sale cu inima

.

Andreea Marin despre problemele la inimă. Cunoscută pentru ritmul de viață trepidant, vedeta a ajuns la Urgențe la începutul acestei veri, acuzând palpitații. A preferat să păstreze sescretul problemelor de sănătate până recent, când, în cadrul unei emisiuni, a decis să dea mai multe detalii.

Andreea Marin despre problemele la inimă. Prezentă în platoul emisiunii ‘Cool Summer Nights’ (Antena Stars) vedeta a vorbit despre problemele cu inima, care i-au dat serioase emoții la începutul verii, după ce a ajuns la Urgențe.


Andreea Marin, despre problemele la inimă: ‘Să nu exagerăm…’

‘Am avut o mică problemă la un moment dat, dar să nu o exagerăm. Are omul dreptul să se mai ducă la un control. Inima mi-a dat nişte palpitaţii, dar nu a fost ceva grav. Există semne care îţi spun că uneori trebuie să laşi ritmul, să nu te stresezi atât de mult pentru lucruri care nu merită şi să ai echilibru în tot ceea ce faci’, a explicat vedeta.

Din postările sale în social media, nu s-ar zice că a încetinit ritmul, Andreea pendulând în continuare între filmări, deplasări, evenimente, angajamente profesionale. Totuși, faptul că merge la sală în toată această perioadă indică faptul că problemele sale cu inima sunt sub control.


Andreea Marin, pe drumuri toată vara

După ce la finalul lunii iunie a călătorit cu munca în Spania și ca turist în insula Capri, de care se declară iremediabil îndrăgostită, Andreea s-a întors recent în Italia, în interes profesional, făcând un tur al orașelor Vicenza, Veneția, Bologna. De altfel, despre insula Capri Andreea a povestit în același interviu de la Cool Summer Nights: ‘Mi-am propus să merg întreaga viaţă în Capri, în fiecare an, măcar câteva zile. E un loc cu o energie specială. Undeva pe vârful muntelui acolo sus mă aşteaptă mereu casa lui Axel Munthe (nr un faimos medic suedez din secolul trecut, a cărui vilă-muzeu din Capri atrage annual numeroși turiști). Cred că e o energie care mă atrage. Să nu mai vorbesc de culoare, de lumină, de mare, de munte.’

Foto: arhiva VIVA!, Instagram

Citește și:

Silvia de la ‘Bravo, ai stil!’ stă cu chirie. Motivul pentru care nu a vrut să-și cumpere o casă: ‘Investesc în mine’


Cum arată Adelina Pestriţu la doar 6 zile după ce a născut! A avut curaj să îmbrace un tricou mulat pe abdomen