Cântăreața Ariana Grande a fost nevoită să anuleze un concert în Vietnam la indicațiile medicului. Aceasta și-a anunțat fanii prin Instagram Stories, dar nu a dat detalii amănunțite despre starea sa de sănătate.
„Dragii mei din Vietnam, îmi cer mii de scuze, dar am niște probleme de sănătate. Am venit în Vietnam, așa de fericită să cânt, dar doctorul meu nu îmi permite să țin concertul din seara aceasta. Îmi pare atât de rău. Nu urăsc nimic mai mult decât asta, dar promit că îmi voi lua revanșa în viitor. Va iubesc și va mulțumesc pentru înțelegere', a declarat artista.
Nu este prima oară când Ariana amână sau anulează concerte în ultima perioadă. După atacul terorist din Manchester, ea a amânat șapte concerte în mai și a anulat două concerte în Mexic în iulie din motive necunoscute.
Organizatorii concertului încearcă să ia legătura cu echipa cântăreței ca să discute măsurile nevoite pentru a compensa fanii care au așteptat-o pe stadionul din Vietnam.
Admiratorii cântăreței de 24 de ani au fost afectați de știre, și și-au exprimat frustrarea pe Twitter.
„Vrem să nu se mai întoarcă în Vietnam. Am zburat 1000 de km să o vad și am așteptat-o trei ore în ploaie', a scris un fan.
Laura Oaida