Alexandru, fiul artistei Adda şi a lui Cătălin Rizea, a împlinit duminică un an de când mama sa l-a adus pe lume. Au sărbătorit fericitul moment în familie, iar cântăreaţa a avut un mesaj special pentru băieţel.
Adda şi-a dus toată familia la părinţi, la Târgul Mureş. Acolo au celebrat duminică ziua lui Alexandru, mezinul familiei, dar şi a străbunicului său, care poartă tot numele Alexandru. Artista a scris un mesaj special în mediul online şi a încărcat mai multe poze pe Instagram.
„Încerc să descriu în cuvinte cât de mult te iubesc și cât de fericită și binecuvantată sunt că te am, dar nu am cum. Iubirea mea pentru tine nu poate fi măsurată. Cuvintele sunt prea mici. Îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mamă! La mulți ani!!! 1 AN”, a scris Adda în mediul online.
Ce atrage atenţia în mod deosebit este imaginea în care străbunicul îşi ţine nepotul în braţe, ambii au în faţă câte un tort special.
„Alexandru şi Alexandru. Strănepotul şi Străbunicul ❤️ 🙏' a mai adăugat vedeta.
Foto: Instagram
Cristina Pîrvu