Frumuşelul Bradley Cooper şi instabilul Jude Law au fost văzuţi de curând în compania unor modele superbe care ne-au amintit de Axl Rose şi Stephanie Seymour sau Mick Jagger şi Jerry Hall. Deşi presa internaţională a dat ca sigure cele două noi relaţii, ar fi prudent să fim puţin suspicioşi. Măcar în ceea ce-l priveşte pe britanic.
Bradley Cooper a fost desemnat în 2011 cel mai sexy bărbat în viaţă, iar Jude Law este considerat demult cel mai infidel partener pe care îl poate avea o femeie. Dar se pare că amândoi ar fi acum fericiţii iubiţi ai unor manechine tinere, frumoase şi cu şanse mari de a ajunge super-faimoase.
Bradley Cooper şi Suki Waterhouse
Când l-a cunoscut pe Bradley, numele ei nu spunea mare lucru decât celor foarte pasionaţi de modă. A apărut în diverse reviste glossy (inclusiv Vogue) şi în campanii pentru Marks and Spencer, dar în rest nimic grandios. E drept că are numai 21 de ani, dar aceeaşi vârstă are şi prietena ei cea mai bună, mult mai celebra Cara Delevingne, sau modelul Victorias Secret Jessica Clarke.
Pentru Suki Waterhouse, acum pare să fi venit momentul. Dincolo de cariera de model, frumoasa blondă este şi muzician, actriţă şi cochetează cu fotografia. Primul ei cântec, înregistrat chiar la ea acasă, se numeşte „Stoned’ şi are un sound aparte, care îi dezvăluie firea sensibilă şi vocea foarte caldă. În ce priveşte cinematografia, după apariţii pasagere într-un serial de televiziune şi un scurtmetraj, anul trecut Suki a fost distribuită în thriller-ul regizat de Luis Prieto, „Pusher’, în care joacă alături de colega ei, modelul Agyness Deyn.
Povestea cu Bradley pare să fi început luna trecută, când au fost văzuţi plecând împreună de la Elle Style Awards din Anglia. El a mai fost căsătorit cu Jennifer Esposito, apoi a avut relaţii cu Renée Zellweger şi Zoe Saldana, iar ea s-a iubit cu soliştii trupelor indie-rock The Kooks şi The Last Shadow Puppets.
Jude Law şi Alicia Rountree
Când vine vorba de actorul britanic şi relaţiile lui amoroase, până şi cele mai îndrăzneţe publicaţii sau cei mai naivi fani stau totuşi cu inima strânsă după ce dau ca sigură o anumită idilă a britanicului. De data aceasta e vorba de modelul Alicia Rountree, născută în Mauritius, celebră mai ales pentru apariţiile în campanii publicitare.
Se pare că nici în cazul lor relaţia nu a fost confirmată oficial, cum însă au fost văzuţi de câteva ori împreună în ultimele săptămâni, speculaţiile se pot transforma oricând în certitudini. Presa internaţională a scris că Jude şi Alicia s-au apropiat foarte mult într-un timp scurt – actorul chiar a invitat-o în Franţa, la premiera filmului „Side Effects’. Ca pasiuni, Alicia se dovedeşte mai puţin frivolă decât multe colege de breaslă. Crescută în paradisul acestei insule tropicale din Oceanul Indian, Rountree a în-ţeles cât de frumoasă, dar fragilă este natura şi cât de importantă este implicarea fiecăruia dintre noi în păstrarea resurselor ei. Aşa că ia adesea parte la acţiunile organizaţiei Water Thirst Today. Totodată e pasionată şi de bijuterii, dar (ca şi Suki Waterhouse) şi de actorie.
Se poate aşadar să nu fie tocmai o întâmplare că Alicia şi Suki (dornice să se afirme şi în cinematografie) s-au îndrăgostit de doi actori celebri. Asta, desigur, dacă se dovedeşte că sunt cu adevărat împreună. Se poate totuşi să fie doar coincidenţă. Se poate orice
ŞI EI AU MODELELE LOR…
„Modelizers’ — Aşa au fost numiţi acei bărbaţi sexy şi celebri care au făcut un obicei din a se îndrăgosti doar de modele. In imagine: Johnny Depp & Kate Moss, Mick Jagger & Jerry Hall, Leonardo di Caprio & Giselle Bundchen.
CLAUDIA COJOCEA
Foto HEPTA, NORTHFOTO