Blake Lively a vorbit despre o revenire în serialul care a consacrat-o, Gossip Girl, deși are doi copii, iar filmările i-ar ocupa tot timpul.
Timp de 7 ani a jucat Blake Lively rolul Serenei van der Woodsen în cele 6 sezoane ale serialul care ne-a cucerit adolescența. Întrebată de un reporter Variety dacă ar mai lua în considerare o revenire în Gossip Girl, actrița nu a zis nu.
„De ce nu aș vrea? Dacă aș face asta pentru șapte ani? Nu, este foarte mult de lucru și am copii, nu vreau să fiu departe de ei atât de mult timp, dar am învățat că în viață niciodată să nu spui niciodată. Îmi doresc să fac ceva ce nu am făcut până acum, dar aș lua în considerare această variantă. Ne-am simțit foarte bine atunci când am filmat pentru acest serial, am locuit și am lucrat în New York', a spus Blake.
Serialul Gossip Girl urmărește stilul de viață dramatic și decadent al adolescenților din Uper East Side, New York, dar gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă filmările ar fi avut loc în Toronto, Canada, așa cum era stabilit inițial?
„Josh (Schwartz) și Stephanie (Savage) au refuzat să filmeze în Toronto. Au spus „nu, New York City este starul acestui show'. Așa că au luptat pentru a fi produs în New York. Dacă am fi mers în Toronto, nu știu dacă am fi dus la capăt mai mult de un episod. Mergeam mereu în cele mai cool locuri din oraș. Era mai mult decât un serial, era un ghid al orașului New York', a mai spus Blake despre Gossip Girl.
Alexandra Popescu
Foto: Hepta
Citește și:
Blake Lively – Îndrăgostită lulea. Ce a spus despre Ryan Reynolds, soţul ei!