Brad Pitt este cercetat de poliţie pentru abuz asupra celor 6 copii

 Florentina Liutic
.

După ce Angelina Jolie a cerut divorţul de Brad Pitt, invocând „diferenţe ireconciliabile', iadul s-a dezlănţuit asupra celebrei famii, dupa cum a anticipat actorul în vârstă de 52 de ani.

 

Acesta este acum cercetat de LAPD şi de L.A. County Dept. of Children and Family Services, fiind banuit de abuzuri fizice şi verbale asupra celor 6 copii.

 

Actriţa a sustinut prin intermediul avocatului său că a recurs la aceasta decizie pentru „sănătatea familiei sale', acuzându-şi soţul că bea, fumează marijuana şi este violent cu copiii.

 

Se pare că picătura care a umplut paharul a fost o călătorie recentă a familiei cu avionul, timp în care Brad Pitt ar fi consumat marijuana şi i-ar fi abuzat pe copii fizic şi verbal.

 

Martorii incidentului din 14 septembrie au spus că actorul a făcut o adevărată criză de nervi la aterizare, motiv pentru care a fost anunţată poliţia.

 

Se pare că Brad şi Angelina au dat deja declaraţii poliţiei, dar şi copiii urmează să fie interogaţi de departamentul de poliţie.

 

O sursă apropiată actorului a declarat pentru TMZ: „El ia lucrurile foarte în serios. Brad se declară nevinovat, nu i-a abuzat în niciun fel pe copii. E o situaţie nefericită că oamenii implicaţi continuă să-l prezinte în cea mai proastă lumină”.

 

Foto: Hepta

 

Brad PittBrad Pitt

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton