De când a apelat la implanturi, Brigitte Năstase întoarce toate privirile cu formele sale voluptoase, însă puțină lume știe că vedetea are două surori superbe.
Brigitte are foarte mare grijă de felul în care arată, așa că nu lipsește de la sala de fitness și este atentă la ceea ce mănâncă, însă puțini știu că soția lui Ilie Năstase are două surori care ar putea fi modele fără probleme. Blonde, înalte, zvelte și frumoase, surorile lui Brigitte nu seamănă prea mult cu ea, însă un lucru este clar: bruneta este copia fidelă a mamei sale.
Brigitte a postat pe pagina sa de Instagram o imagine de familie cu ea, cele două surori, mama sa și unul dintre nepoți, probabil. Cele 4 femei superbe s-au fotografiat într-un local din Timișoara unde soția lui Năstase a fost foarte fericită să se afle în compania unora dintre cele mai importante persoane din viața ei.
Mai mult, bruneta nu a renunțat la ținutele sexy, așa că a arătat extrem de hot într-un top cu un decolteu adânc, negru, în timp ce surorile sale au mers pe o variantă clasică, purtând jeanși și cămăși. În schimb, mama celor trei este extrem de elegantă, așa că a purtat o rochie neagră, și-a prins părul în coc și s-a machiat discret. Ce să mai, toate parcă sunt decupate dintr-o revistă.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram