Casa Regală nu va participa la nunta fostului principe Nicolae cu Alina Binder. Ce s-a întâmplat cu invitația trimisă

.

Pe data de 30 septembrie, fostul principe Nicolae se căsătoreşte cu Alina Binder, iar o invitație a fost trimisă și către Casa Regală, în aceștia nu vor participa la nuntă. Nepotul Regelui Mihai s-a gândit deja unde va petrece luna de miere alături de viitoarea lui soție.

A mai rămas foarte puțin timp până când va avea loc nunta fostului principe Nicolae cu Alina Binder. Emoțiile sunt destul de mari pentru cei doi, iar evenimentul este așteptat cu mare nerăbdare. „Da, mai avem puţin şi abia aşteptăm. Aproape totul este pus la punct. Sunt foarte fericit să fiu aici, la Sinaia, şi să facem nunta aici’, a declarat nepotul Regelui Mihai pentru mediafax.ro.


La nuntă vor fi aproximativ 200 de invitați. Evenimentul este unul bine organizat, iar ceremonia religioasă va avea loc la o biserică tradițională, iar petrecerea va fi una formală, protocolară. Despre prezența Casei Regale la nuntă, fostul principe Nicolae a declarat că nu a primit încă o confirmare: „De la Casa Regală a României din păcate nu am avut nicio confirmare încă, dar mai avem timp’.

Potrivit informațiilor apărute în presă, surse din apropierea fostului principe Nicolae au dezvăluit că invitația care a fost trimisă către Casa Regală s-a întors la nepotul Regelui Mihai fără a fi deschisă. „Casa Regală nu va veni, nu a confirmat. Nu a răspuns la invitaţie. A trimis-o înapoi, nedeschisă (invitaţia – n.r.). Mama i-a spus lui Nicoale, din câte ştiu, personal, că nu va veni. Doar sora lui a anunţat că vine’, a declarat sursa citată.


Mult așteptatul eveniment va avea loc la Cazinoul din Sinaia. Fostul principe Nicolae și Alina Binder vor pleca de la biserică în caleaşcă.

Citește și: Fostul Principe Nicolae – interviu impresionant despre Regele Mihai și relația încordată cu familia sa

FOTO:  Facebook