Cât câștigă un lucrător comercial în România?

 Stamen Diana
.

Extinderea rapidă a lanțurilor de retail, care și-au consolidat prezența în aproape toate orașele din țară, a dus la o explozie a nevoii de lucrători comerciali pe piața muncii. Numai pe www.eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România sunt disponibile peste 2.000 de locuri de muncă pentru această poziție. Cei care se pregătesc să se angajeze în domeniu au însă o dilemă: care este salariul corect pentru un astfel de loc de muncă? eJobs a lansat recent primul comparator de salarii din România, care îi ajută pe candidați și pe angajați să-și compare salariile cu media pieței.

Dacă te pregătești să te duci la un interviu de angajare pentru un post de lucrător comercial, află că, la nivel național, salariul mediu net pentru această poziție este de 1.821 de lei pe lună, potrivit Paylab România. Estimările diferă, însă, în funcție de orașul în care locuiești, de nivelul de experiență pe care îl ai în domeniu, de studii sau de dimensiunea companiei pentru care vei lucra. Totodată, platforma îți arată cât ai putea să câștigi, pentru același tip de muncă, într-o altă țară din regiune.

Harta salariilor

Așa cum era de așteptat, cele mai mari salarii sunt oferite, pentru această poziție, tot de angajatorii din București. Astfel, salariul pe care îl vei primi dacă te angajezi ca lucrător comercial în Capitală este de 1.821 de lei, net. La doar 120 de kilometri distanță, în Argeș, salariul pentru aceeași poziție scade semnificativ, până la 1.467 de lei, pe lună.

Șanse mai bune pentru câștiguri mai mari, ca lucrător comercial ai, însă, dacă locuiești sau vrei să te relochezi în partea de Vest a țării. Astfel, în Cluj veniturile lunare ale unui lucrător comercial cu un nivel de experiență de maximum doi ani sunt de 1.686 de lei net. Tot atât ai câștiga dacă te-ai angaja într-un centru comercial din Bihor. Puțin mai mult, repectiv, 1.742 de lei pe lună ai putea câștiga dacă te angajezi într-un magazin din Timiș.

Salariile pe care ai putea să le câștigi în Estul țării sunt similare. Retailerii din Iași pun la bătaie salarii de 1.687 de lei, net, pentru un lucrător comercial, în timp ce brăilenii și gălățenii se pot pregăti să primească, la angajare, 1.553 de lei. La același nivel se situează și lucrătorii comerciali din Tulcea sau Constanța. La câteva sute de kilometri distanță, în Oltenia, mai exact, în județul Dolj, un lucrător comercial ajunge să câștige 1.716 lei, lunar. Orașul de provincie cel mai apropiat de București, ca nivel salarial, este însă Brașovul, unde un lucrător comercial câștigă 1.803 lei, potrivit www.paylab.ro.

Cât câștigi în străinătate?

Înainte de a te decide să emigrezi, analizează foarte bine și alege în cunoștință de cauză. Dacă ne comparăm cu țările din regiune, unde și puterea de cumpărare este aproximativ egală, doar Croația s-ar distinge în termeni reali, în condițiile în care salariul unui lucrător comercial este echivalentul a 3.800 de lei net, pe lună. În Bulgaria, acesta nu depășește 2.000 de lei, în timp ce în Bosnia și Herțegovina este de aproximativ 2.500 de lei.

Poți afla mai multe date salariale comparative despre jobul tău prin intermediul Paylab România, primul comparator salarial de la noi din țară. Acesta oferă informații pentru aproape 800 de funcții și poziții, din toate sectoarele private, precum și din instituțiile de stat. Totodată, platforma include articole și recomandări pe subiecte precum negocierea salariului, statistici salariale, informații despre cel mai bine plătite abilități ale candidaților sau cum să afli ce salariu poți cere înainte de a merge la un interviu de angajare.  Paylab mai poate fi accesat din aplicația mobilă disponibilă în Google Play și App Store.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton