Cătălin și Nicoleta de la „Insula iubirii”, față în față după căderea în ispită: „Acasă ne mințeam...”

 Popescu Alexandra
.

Episodul de luni a adus pe „Insula iubirii' multă tristețe, dar și întâlniri controversate. Cuplurile celui de-al treilea sezon al emisiunii s-au apropiat de confruntările finale și de cele 24 de ore alături cu foștii parteneri, după mai bine de 20 de zile petrecute în Thailanda.

Concurenții s-au despărțit de ispite, moment care a adus multă emoție și lacrimi de ambele părți. „Nu m-am uitat cu ochii, cu inima m-am uitat la Maria', a declarat Aurel, cu gândul la ispita care i-a cucerit inima. Celălalt concurent îndrăgostit de ispită, Cătălin, a primit un cadou de la Nicoleta și confirmarea că vor continua relația și în țară, ocazie cu care el a înregistrat un mesaj pentru familia ei, în care s-a prezentat și și-a declarat intențiile serioase pe care le are cu femeia cunoscută pe „Insula iubirii'.

Și pe insula fetelor despărțirea de ispite a fost grea. Bianca și-a pus la punct strategia de a-l părăsi pe Liviu, dar vorbește relaxată despre momentele fierbinți pe care le-a trăit cu Sorin și care vor fi văzute de foarte multă lume, spunând căeu îmi asum tot ce am făcut'.  Nico a spus că pentru ea doare din ce în ce mai mult, iar în așteptarea întâlnirii cu Cătălin, și-a informat familia că va veni acasă și se va muta cu ei, întrucât ispita va sta cu Cătălin. Diana a fost supărată pe ea însăși, făcându-și griji pentru relația ei cu Andy, mai ales că în ultimul timp cei doi nu au mai fost așa apropiați. Raul i-a făcut Alexandrei cadou cartea despre care spune că lui i-a schimbat viața, moment care i-a adus ispitei lacrimi în ochi.

Citește și: La mulți ani, Mădălina Ghenea! Vedeta împlinește, astăzi, 29 de ani. Iată ce a primit de la Matei!

Însă primele clipe cu adevărat dramatice au fost întâlnirile cu foștii sau fostele partenere. Aurel și Alexandra au început ceremonia focului cu zâmbetul pe buze, însă concurenta a spus că și-a dat seama demult că el nu s-a schimbat. Cei doi au discutat și despre bani, dar și despre Maria și decizia de a nu mai rămâne împreună.

„Am mare respect pentru tine, aș vrea să fie altfel, dar cred că acasă ne mințeam. (…) Îmi pare rău că s-a întâmplat la 10.000 km de casă și nu acasă', a declarat Cătălin, referindu-se la fosta lui iubită și la faptul că nu se aștepta să descopere în Thailanda că relația lor nu mergea și să se îndrăgostească de Nicoleta, în scurtul timp petrecut pe insula băieților. La ceremonia focului, Nico și Cătălin au încercat să lămurească ce se întâmplă între ei și cum s-a ajuns aici, au vorbit despre tatuajul permanent făcut de concurent împreună cu ispită și nu cu ea, dar și despre mutarea ispitei împreună cu Cătălin, la Cluj. Concurentul i-a vorbit despre sentimentele pe care nu a putut să le controleze și despre spontaneitatea care lipsea din relația lor, iar Nico i-a reproșat lipsa de maturitate. „Asta înseamnă că nu te cunoști pe tine și mă aduci pe mine aici să mă faci de …', a spus ea, simțindu-se rușinată de deciziile și reacțiile lui Cătălin.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton