La cei 33 de ani ai săi, Cătălin Cazacu, prezentatorul emisiunii „Cash Taxi', care va începe pe 30 iulie, la Kanal D, poate spune că a trăit în cele trei decenii cât alți oameni în trei vieți. Cu numeroase titluri de campion la motociclism, o performanță extraordinară la „Exatlon' și o carieră în plină ascensiune în televiziune, cunoscutul sportiv recunoaște că cea mai mare realizare este fiul său, Andrei, în vârstă de 8 ani. Cei doi sunt foarte buni prieteni și discută liber despre absolut orice, chiar dacă nu se văd zilnic, băiatul locuind în Sarmisegetusa, acasă la bunicii materni.
„S-a schimbat foarte mult după ce m-am întors de la <>, nu știu dacă din cauză că am stat eu foarte mult acolo, sau pentru că m-a văzut aproape zilnic la TV, dar am devenit foarte apropiați. Vorbim zilnic la telefon și merg la el cât de des pot. Simt că mă iubește tot mai mult și că mă dorește în viața lui… Copilul meu mă obligă să evoluez. Acum, de exemplu, Andrei abia așteaptă să înceapă emisiunea și, evident, vrea să îl plimb cu acel taxi, nu cu altă mașină „, povestește cu emoție Cătălin Cazacu.
Referitor propria-i copilărie, acesta spune că s-a bucurat de libertatea deplină oferită de părințîi săi și adaugă că „e ușor să crești într-o familie în care îi ai pe părinții tăi că model, oameni care se iubesc de 35 de ani' și în care tatăl campionului, la peste 70 de ani, încă ii aduce flori soției sale. Cătălin Cazacu face tot posibilul să petreacă timp cât mai mult alături de fiul sau și se bucură că Andrei crește departe de betoanele marilor orașe, mai aproape de natură.
„Eu pe Andrei nu l-am văzut plângând niciodată, e genul de copil care, dacă se lovește, se enervează, nu plânge. E murdar și zdrelit în genunchi seara, când intră în casă, la fel cum eram și eu la vârstă lui. Are o copilărie pe model vechi, așa cum ar trebui să aibă toți copiii; învață experimentând„, povestește Cătălin Cazacu. „Nu este foarte sensibil, nu este cocoloșit, este un bărbat încă de la vârsta asta și mă surprinde în fiecare zi„, a mai adăugat prezentatorul „Cash Taxi’ despre fiul său.
Cătălin Cazacu speră că micuțul să își păstreze toată viața naturalețea, sinceritatea și abilitatea de a învăța din propriile greșeli.