Ilie Dumitrescu Jr., fiul celebrului fotbalist, a fost anul trecut revelația cinematografiei românești, prin rolul din filmul 'Un pas în urma serafimilor'. Stabilit de doi ani la Londra, pentru studii, actorul de 20 de ani ne-a povestit despre relația cu tatăl său, dar și ce sfaturi primește de la acesta în materie de femei. Iată ce spune Ilie Dumitrescu Jr. despre dragoste și despre prezentul său amoros.
L-am prins pe actor într-una din rarele sale prezențe la un eveniment monden și l-am luat la întrebări. Iată ce spune Ilie Dumitrescu Jr. despre dragoste, dar și despre prezentul său amoros.
Ce sfaturi a primit Ilie Dumitrescu Jr. de la tatăl său în materie de femei
Deși nu a călcat pe urmele tatălui său, alegând o carieră în fotbal, Dodo – cum îl alintă prietenii – beneficiază de tot sprijinul acestuia în cariera cinematografică. Pe lângă faptul că Ilie Dumitrescu și-a trimis fiul să studieze actoria în Marea Britanie, îi și oferă sprijinul emoțional de care are nevoie orice tânăr aflat la început de drum. ‘Youre a movie star’, așa își alintă fotbalistul Generației de Aur fiul. Totodată, după cum ne-a mărturisit Dodo, primește sfaturi și când vine vorba de relația cu sexul opus: ‘ În materie de femei, m-a sfătuit să nu fiu complexat și să arăt ceea ce simt, să fiu eu bine cu mine, pentru că asta va aduce și acea relaxare. Pe scurt, mi-a spus să trăiesc momentul și să nu îmi fie jenă de nevoile mele fiziologice.’
Ilie Dumitrescu Jr. despre dragoste și relația ideală: ‘Sunt selectiv’
Te-ai aștepta ca la douăzeci de ani, având de partea sa un fizic plăcut și posibilități financiare, Ilie Dumitrescu Jr. să profite de toate aceste avantaje în interacțiunea cu femeile. Dodo ne-a spus, însă, că deși în prezent nu are nicio iubită, portretul-robot al relației pe care o caută este următorul: ‘ Îmi place să fiu selectiv, așa e mai bine. Prefer poveștile. Decât ceva cantitativ, carne de tun, mai bine o poveste frumoasă, din care rămâi cu amintiri, care te inspiră.’
Citește și:
Ilinca Vandici, despre micuțul Zian: ‘Îmi place să-mi pun amprenta asupra educației lui’
Simona Halep, în postura de antrenor de tenis. Cui îi dă lecţii campioana – FOTO