Lumea muzicii heavy metal este în doliu, ultimul membru supraviețuitor al trupei britanice Motörhead, „Fast' Eddie Clarke, decedând la 67 de ani, în urma contractării unei pneumonii.
Motörhead a fost o trupă de heavy metal britanică, fondată în anul 1975 de Ian „Lemmy' Kilmister, basistul trupei, care, de altfel, de-a lungul anilor, a rămas și unicul membru constant. Chiar dacă trupa poate fi încadrată în curentele heavy metal, speed metal și trash metal, liderul ei a evitat aceste clasificări, el preferând să-și titulatura rock and roll . În 40 de ani de activitate, trupa a reușit să vândă peste 15 milioane de albume, dintre care 2 milioane doar în Statele Unite. Printre cele mai titrate albume ale Motörhead se numără „Overkill’, „Bomber’, „Ace of Spades’ şi „No Sleep ‘til Hammersmith’, temele abordate fiind cu precădere lupta dintre bine și rău, abuzul de putere, războiul, sexul și abuzul de stupefiante.
Din păcate, trupa Motörhead a încetat să existe în 2015, odată cu decesul fondatorului ei, Lemmy Kilmister. Acum, a dispărut și ultimul membru rămas în viață din cea mai bună formulă a trupei care a existat vreodată, chitaristul „Fast’ Eddie Clarke, vestea fiind anunțată pe pagina de facebook a formației. Clarke (pe numele său adevărat Edward Allan Clarke), s-a alăturat formației Motörhead în 1976 și a părăsit-o în 1982. Toboșarul Phil Taylor, „Fast’ Eddie Clarke și basistul Lemmy Kilmister au fost probabil cea mai bună formulă a trupei, Clarke fiind și vocalist pentru numeroase piese.
„Fast’ Eddie Clarke a murit la 67 de ani
Vestea morții „Fast' Eddie Clarke a căzut ca un trăsnet asupra comunității heavy metal, dar și asupra fanilor celebrei formații, cu atât mai mult cu cât dispariția acestuia, la doar 67 de ani, a fost una total neașteptată. „Suntem devastaţi să vă dăm această veste… Edward Allan Clarke – sau aşa cum îl ştiam şi îl iubeam cu toţii, Fast Eddie Clarke – s-a stins din viaţă în pace ieri', scrie pe pagina de facebook a formației. „L-am văzut pe Eddie nu cu mult timp în urmă şi era într-o formă grozavă, aşa că este un şoc total', spune fostul toboşar al trupei, Mikkey Dee.
Și Mikkey Dee, fost baterist al trupei, și-a exprimat regretul: „Aceasta este o veste îngrozitoare – ultimul dintre cei trei prieteni. L-am văzut pe Eddie acum puţin timp şi era într-o condiţie bună, aşa că acesta este cu adevărat un şoc. Speram să îl reîntâlnesc în această vară în Marea Britanie. Acum, Lem (basistul Ian „Lemmy' Kilmister) şi Philthy (bateristul Phil „Philthy Animal' Taylor) pot cânta cu Eddie din nou, iar dacă ascultaţi cu atenţie, sunt sigur că îi veţi auzi'.
Oana Pantazi
Foto: Facebook