Vanity Fair Oscar Party le-a avut în prim-plan și pe cele mai celebre graviduțe de peste ocean. Ciara și Rosie Huntington-Whiteley sunt cele care au arătat extraordinar la petrecerea Oscarurilor și care au avut niste ținute superbe.
Soția lui Jason Statham și celebra cântăreață vor naște cam în aceeași perioadă, așa că cele două nu s-au putut abține să nu se fotografieze împreună. Burtica ambelor este cam la fel de mare, cu toate că Ciara ar trebui să nască mai repede decât Rosie. Totuși, vedetele arată extrordinar în al treilea trimestru de sarcină și nu s-au ferit să poarte niște ținute sexy, mulate, care să le pună în evidență corpul, dar și burtica.
„Belly Bumping With Rosie Huntington-Whiteley..‘, a scris Ciara pe pagina sa de Facebook. Cele două radiază de fericire în poză și se vede că vor fi niște mămici împlinite.
Ciara, pe de altă parte, nu are astâmpăr și se filmează destul de des în timp ce dansează și cântă prin casă, chiar dacă va deveni mamă pentru a doua oară cât de curând.
Alexandra Popescu
Foto: Facebook
Citește și:
Jason Statham și Rosie Huntington-Whiteley vor avea un copil