Cinci criterii de care să ții cont atunci când îți alegi fondul de ten

.

Toată viața noastră este construită pe opțiuni. De la a pune sau nu lapte în cafea dimineața și până la a duce sau nu mai departe o relație care ne epuizează sau a rămâne la un job pe care îl urâm, suntem prizonierii alegerilor. Unele sunt bune, altele mai puțin inspirate sau chiar dezastruoase. Alegeri mari sau mici, toate se răsfrâng asupra modului în care trăim, toate ne influențează starea de spirit. De exemplu, un fond de ten care ți se strânge chiar și pe cele mai fine riduri imediat după aplicare, ori care te îmbătrânește cu 10 ani într-o secundă nu poate fi decât un prilej de frustrare. De aceea, vom încerca să te ajutăm ca, măcar din acest punct de vedere, să îți faci zilele mai frumoase. Îți oferim mai jos cinci criterii de care să ții cont atunci când îți alegi fondul de ten.

În orice magazin cu produse de beauty pășești, constați că opțiunile sunt infinite – de la fond de ten sub formă de baton stick, perfect mai ales atunci când călătorești mult sau ai nevoie de un machiaj rapid, la birou sau în drum spre job, și  până la cel lichid cu diferite grade de acoperire, nuanțe, tonuri și arome, toate sunt frumos aliniate și frumos prezentate. Dar cum știi care este cel mai bun pentru tine? Iată cinci criterii de care să ții cont când îți alegi fondul de ten.

NUANȚA

Când vine vorba despre frumusețe, discreția este un atuu. Fă-te frumoasă, dar fără să se vadă cât de mult te-ai străduit în acest sens. Cum alegi nuanța care ți se potrivește? Makeup artistul Liz Olivier spune că procesul este aproape la rang de știință:

'Pentru început, alege trei nuanțe pe care le consideri cât mai apropiate de nuanța pielii tale. Și întinde-o pe fiecare dintre ele, în paralel, între linia maxilarulu și gât. Mergi prin magazin, pentru a-i da posibilitatea fondului de ten să se aereze și sa se usuce. Apoi, găsește un loc cu lumină naturală și observă care dintre cele trei fonduri de ten s-a estompat total sau cât mai mult. Acela are nuanța perfectă pentru tine.

BAZA

Trebuie să știi în primul rând că formulele pentru fondurile de ten nu sunt personalizate. Tocmai de aceea, este important să aplici baza corectă, în funcție de tipul de ten pe care îl ai. Așadar, dacă știi că ai un ten uscat, un fond de ten cremos este cea mai bună alegere pentru tine.

De cealaltă parte, dacă ai un ten normal spre gras, ar trebui să optezi pentru un produs din cealaltă extremă. Așa vei preveni situațiile în care pielea ta va străluci nefiresc.

TONUL

Odată ce ai stabilit nuanța și textura potrivite, este important să știi care este tonul fondului de ten potrivit pentru tine. Aici trebuie să aplici 'testul venei'. Mai exact, să aplici un pic de fond de ten pe încheietură, în zona puternic vascularizată. Dacă venele vizibile par că au devenit albăstrii sau de un roșu mai aprins, înseamnă că tenul tău acceptă tonurile reci. În schimb, dacă venele tale par mai degrabă verzui, atunci ar trebui să optezi pentru tonuri calde.

DURATA

Toate ne dorim un machiaj care să rămână impecabi de dimineață până seara, înainte de culcare. De aceea, sunt foarte rare situațiile când cineva optează pentru un fond de ten cu rezistență redusă în timp. Dar, pentru a-i asigura durabilitatea și efectul de naturalețe, producătorii folosesc anumiți compuși precum acidul hialuronic și vitamina E care protejează tenul de efectele poluării și al stresului cotidian.

FACTORUL DE PROTECȚIE

Îl găsim cu denumirea SPF și este esențial pentru a ne apăra de efectele nocive ale radiațiilor solare care, în ultimii ani, sunt tot mai puternice. Produse cu diferiți factori de protecție nu sunt doar loțiunile și cremele pentru plajă ci, mai nou, și cele cosmetice – de la creme și rujuri până la bazele pentru machiaj sau fondurile de ten. În funcție de cât de protejată dorești să fii, alege fonduri de ten ale căror factor de protecție poate varia de la 15 (cel mai scăzut) până la 50 (cel mai ridicat).

De asemenea, reține că fondurile de ten cu efect matifiant sunt, de regulă, și rezistente la transfer și cele mai durabile.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton