De Ziua Femeii, Corina Caragea le-a urat tuturor doamnelor prin intermediul rețelelor sociale să fie generoase și puternice. Prima care a pus în practică urarea a fost chiar ea. Cum a început Luna Femeii, prezentatoarea de știri sportive a mers la un centru de transfuzie sa doneze sânge. Ocazie cu care a aflat și cum stă cu sănătatea.
În preajma zilei de 1 martie, am întâlnit-o pe Corina Caragea la un eveniment monden, unde vedeta arăta ca și cum tocmai își făcuse somnul de frumusețe. Îmbrăcată elegant, cu o bluză neconvențională, pantaloni și stiletto, aceasta arbora același zâmbet larg. Realitatea era că se trezise devreme în ziua aceea, pentru a dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină București.
‘Azi am donat sânge. Vreau să știe toată lumea că printr-un gest foarte mic poți salva multe vieți. Nu durează mult, cred că în maxim o oră am terminat toată operațiunea. Te cântăresc, te măsoară, îți fac analizele de sânge. Am aflat că astăzi am salvat două vieți dintr-o singură punguță de sânge. Eu am o grupă de sânge foarte rară, dar foarte generoasă, 01, RH negativ. (…) Nu e prima dată când donez, am fost și altădată, atunci am ales să donez pentru cineva anume, dar acum nu. Am aflat că data viitoare când voi dona voi putea salva cinci bebeluși cu o singură pungă de sânge, ceea ce e minunat’, a declarat Corina Caragea pentru viva.ro.
Deoarece e cunoscută pentru implicarea în diverse campanii umanitare, am fost curioși să aflăm cine o ajută pe Corina Caragea când are nevoie, la rândul ei, de susținere: ‘Mă ajută familia, prietenii. Din fericire, nu am avut parte de momente cu adevărat grele. Știi, noi ne tot plângem: ‘oh, ce greu e afară, nu am găsit loc de parcare, vai, cum e traficul’…aceste probleme nu sunt reale. Implicându-mă de-a lungul timpului în diverse campanii umanitare, m-am lovit de realitatea care e mult mai dureroasă decât ne închipuim noi.’
Secretul Corinei Caragea pentru o sănătate de fier
Corina Caragea se bucură de o sănătate de fier, așa cum ne-a menționat: ‘Mi-au spus cei de la centrul de transfuzie că sunt sănătoasă tun. Nu m-am simțit amețită după donare, nu am avut absolut nicio problemă.’ La asta contribuie, cel mai probabil, stilul de viață sănătos. Cu toate că are zile în care se trezește la patru dimineața pentru a merge la muncă, prezentatoarea știrilor sportive de la Pro Tv își ia din când în când o mică vacanță, pentru reâncărcarea bateriilor. ‘Weekendul trecut am fost la munte cu sora mea și mi-am propus să nu facem nimic. Nimic! Nu ne dăm cu placa, nu ne facem vreun program, nu vizităm nimic. Lenevim. Și asta am făcut’, a adăugat Corina.
În ziua în care a donat sânge, Corina Caragea a postat pe contul de Instagram o imagine de la Centrul de Transfuzie Sanguină, încurajându-și următorii să facă același lucru.
Oana Popoiag
Foto: arhiva Viva!, PR, Instagram
Citește și:
Andra, recunoscătoare de 8 martie: „Mama mea e cea mai puternică din lume!’
Kate Middleton nu cheltuie mulţi bani pe haine. Ultima rochie purtată costă până în 1.000 de lei