Cristi Borcea a ieşit din închisoare. Primele declaraţii ale afaceristului

.

Cristi Borcea a ieşit din închisoare. Afaceristul a fost eliberat astăzi, 2 iulie, din penitenciar, acolo unde se afla de mai mulţi ani de zile. Valentina i-a fost acestuia alături la primele minute petrecute în libertate. Iată primele declaraţii! 

Cristi Borcea este din nou liber, după ce Tribunalul Ilfov a examinat cererea sa de eliberare condiționată a fostului finanțator al Clubului Dinamo. Afaceristul a fost eliberat după patru ani și patru luni de închisoare. El a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în dosarul transferurilor din fotbal.


La ieşirea din penitenciar, Valentina Pelinel i-a fost alături, chiar l-a sărutat la un moment dat. „Au fost nişte ani foarte, foarte grei.', a spus afaceristul.

Din declaraţiile acestuia, se pare că următoarea lună el o va petrece la psihiatrie.  „Mă voi duce timp de o lună la psihiatrie’. În seara eliberări, el va fi alături de familie, de copii, de toţi cei dragi.

Cristi Borcea se căsătoreşte

Tatăl afaceristului, Stere Borcea, a anunţat acum câteva zile că fiul său, Cristi, o va lua în căsătorie pe Valentina Pelinel atunci când va ieşi din închisoare. Nu ştie data exactă, însă este posibil să fi început deja pregătirile.


‘ Cristi se însoară când o să vină acasă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să se întâmple acest lucru cât mai repede. Asta e cel mai important pentru familie. Băiatul meu e om cu suflet mare, care a făcut mult bine şi trebuie să fie alături de noi. Eu şi soţia mea am 50 de ani de căsnicie, 3 copii şi 10 nepoţi’, a spus Stere Borcea, pentru Click!.

Foto: Facebook, Captură video