Cum iubesc bărbaţii

 Florentina Liutic
.

Am vrut să aflăm cum văd dragostea atât bărbații celibatari, cât și cei căsătoriți, al căror numitor comun e că nu duc lipsă de admiratoare și de faimă. Acest mic „test ne-a dezvăluit că vedetele căsătorite au fost mai deschise în a răspunde la întrebări, în timp ce la capitolul celibatari, Cornel Ilie este preferatul nostru, fiind printre puținii care nu au considerat întrebările mult prea personale.

 

 

cornel ilie

 

Cornel Ilie

 

Care a fost cel mai surprinzător mod în care ți-ai cunoscut o vii­toare iubită?

Cel mai surprinzător, de cele mai multe ori, este și cel mai simplu sau firesc. S-a întâmplat în timp ce mergeam pe stradă, ne îndreptam unul spre celălalt, ne-am privit, am trecut unul pe lângă altul, ne-am privit și peste umăr, ne-am zâmbit. Puțină vreme mai târziu ne-am revăzut, dar am început să mer­gem amândoi în aceeași direcție, pe același drum.

 

Când ai făcut ultima dată o fe­meie să plângă de fericire?

În vacanța în care sunt acum.

 

Tu folosești rețelele sociale pen­tru „a agăța?

Folosesc rețelele de socializare pentru comunicare, așa că din punctul ăsta de vedere prefer vari­anta contactului direct. Ecranele și tastaturile nu țin loc de „chimia potrivită și decisivă și orice flirt are farmec când se întâmplă „pe viu, contează foarte mult tonul în care spui cuvintele, nu cuvintele în sine.

 

Continuarea în numărul de februarie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 31 ianuarie.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton